Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, se declară optimist că lucrările la Banca de ţesut din interiorul Spitalului Colentina vor fi încheiate până la finele anului.
„Am început lucrările la Banca de ţesut din interiorul Spitalului Colentina, un proiect extrem de important pentru tot sistemul medical din România. Existenţa acestei bănci înseamnă o creştere a capacităţii de stocare şi de prelucrare pentru mai multe specialităţi. Toate ţesuturile care pot fi prelevate – os, tendon, cornee, piele, vor fi aduse şi depozitate aici, urmând a fi folosite de medici. Totodată, va exista şi o maşină de transport. Sunt optimist că spre finalul acestui an vom avea încheiată întreaga construcţie, astfel încât de la începutul anului viitor să începem echiparea ei”, a scris edilul general, pe Facebook.
În octombrie 2022, Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti a lansat o licitaţie pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor aferente unei bănci de ţesuturi la Spitalul Clinic Colentina.
În mai 2023, medicul Andrei Nica, coordonatorul Băncii de Ţesut Colentina, a declarat că există deja specialişti în ţară care au participat la specializări în Spania pentru transplantul de menisc, chiar cu dr Joan C. Monllau, vicepreşedintele ESSKA (Societatea Europeană pentru Traumatologie Sportivă, Chirurgia Genunchiului şi Artroscopie) de la Hospital del Mar and Hospital Universitari Dexeus Madrid.
„Încercăm să îi ajutăm pe colegii care ştiu şi fac partea de transplant musculo-scheletal, dar fiind o bancă de multiţesut pe care vrem să o dezvoltăm, trebuie să pornim şi cu transplantul de cornee, să pornim cu transplantul de valvă cardiacă, pe care domnul profesor Horaţiu Suciu, aici, la Târgu Mureş, de abia o aşteaptă, şi nu numai. Plus gândim şi partea de transplant de tubulatură vasculară necesară de altfel în situaţii de urgenţă. Aici trebuie să mai gândim cum dezvoltăm mai departe, deocamdată să apară această bancă de multiţesut şi după aceea ne gândim cum putem dezvolta şi ajuta celelalte centre”, a declarat dr Andrei Nica. AGERPRES