spit jud tg mures.jpgMai multe echipe de medici sosite din țară și străinătate au efectuat timp de circa zece ore, începând din noaptea de miercuri spre joi, o prelevare multi-organ și multi-țesut în premieră la Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Târgu Mureș, de la un donator în vârstă de 29 de ani, internat în Secția Clinică ATI.

Potrivit conducerii SCJU Târgu Mureș, echipele de specialiști au prelevat cordul, rinichii, ficatul, plămânii, corneea, os și piele, iar, după obținerea acordului pentru prelevare, o echipă de medici de la Spitalul AKH din Viena a venit la Târgu Mureș pentru a preleva plămânii, conform protocolului între România și Eurotransplant.

La ultima evaluare a plămânilor s-au constatat probleme care au dus la nevalidarea acestora și, în aceste condiții, medicii vienezi s-au reîntors în țară fără organul respectiv. Thomas Schweiger, medic rezident la spitalul AKH din Viena, a menționat că echipa austriacă a venit la Târgu Mureș pentru a preleva plămânul ce urma să fie transplantat unui pacient care avea nevoie urgentă de el.

„Din păcate situația nu este foarte bună, din motive de siguranță am renunțat la organ și ne întoarcem fără plămâni. În anumite circumstanțe calitatea țesutului poate fi influențată și trebuie să fii foarte precis să ai calitatea perfectă a țesutului plămânului ca să obții rezultatul perfect al procedurii. Dacă ai orice dubii, mai bine renunți deși este greu să renunți”, a arătat dr. Thomas Schweiger.

Cordul a rămas la Târgu Mureș și a fost transplantat la Institutul de Urgență pentru Boli Cardiovasculare și Transplant, rinichii au fost duși la Cluj-Napoca, la Institutul Clinic de Urologie și Transplant Renal, pentru a fi transplantați la doi pacienți, ficatul a fost trimis la Institutul Clinic Fundeni din București, pentru salvarea unei alte persoane, corneea a fost dusă la Spitalul Militar Central București, oasele la București la Banca de Țesut Colentina, iar pielea va fi trimisă la Banca de Piele de la Spitalul Grigore Alexandrescu București.

Prelevarea s-a făcut la Blocul Operator din cadrul Clinicii Chirurgie II a SCJU Târgu Mureș, iar echipele de prelevare au fost formate din medici și personal medical auxiliar de la SCJU Târgu Mureș, Spitalul Clinic Județean Mureș, Institutul de Urologie și Transplant Renal Cluj-Napoca, Institutul Clinic Fundeni București, Spitalul Colentina.

SCJU Târgu Mureș a menționat că o echipă formată din medici și asistente de la Secția Clinică ATI a Spitalului Clinic Județean de Urgență, coordonată de dr. Otilia Olimpia Moldovan, s-a ocupat de pregătirea și menținerea donatorului, o acțiune extrem de importantă, realizată înaintea oricărei prelevări. AGERPRES