nou nascut 2.jpgPrimul copil conceput prin fertilizare in vitro într-o clinică din Iaşi – o fetiţă – a fost născută la începutul acestei săptămâni la Spitalul de Obstretică şi Ginecologie „Cuza Vodă” din Iaşi.


Directorul maternităţii, prof.univ.dr Mircea Onofriescu, a declarat, marţi, presei, că părinţii sunt din oraşul băcăuan Oneşti, mama având 37 de ani, iar tatăl – 38 de ani. Potrivit acestuia, cei doi părinţi au fost diagnosticaţi în urmă cu 10 ani cu sterilitate. După tratament îndelungat, aceştia au decis să apeleze la o clinică privată din Iaşi, la OnmiClinic, pentru fertilizare in vitro.

După 33 de săptămâni de sarcină, însă, au apărut primele complicaţii, motiv pentru care mama a fost dusă iniţial la un spital din Oneşti, după care a fost redirecţionată către Maternitatea Cuza Vodă, unde a născut, luni, o fetiţă, în greutate de 1.850 de grame. Sora geamănă a fetiţei a murit în perioada intrauterină.

„După procedurile efectuate în luna februarie, sarcina a evoluat timp de 33 de săptămâni. A fost o sarcină cu peripeţii pentru că a fost o sarcină gemelară. Cele două fetiţe au evoluat normal, dar s-a declanşat naşterea prematură. Mama a fost spitalizată timp de 48 de ore la spitalul din Oneşti, după care a fost transferată la Maternitatea Cuza Vodă. Ne bucurăm că prin intermediul tratamentului efectuat am putut temporiza naşterea prematură. Astfel, în timpul zilei de ieri s-a născut o fetiţă frumoasă, care se află în momentul de faţă în Clinica de Terapie Intensivă Neonatală”, a precizat directorul Spitalului de Obstetrică şi Ginecologie Cuza Vodă. El a susţinut că sarcina a fost obţinută după o muncă în echipă.

”Practic, această sarcină s-a obţinut după cea mai evoluată tehnică de fertilizare in vitro, folosită în cazurile de sterilitate severă. Nu a fost o muncă uşoară, important este că am reuşit să facem o familie fericită. În momentul de faţă mai sunt încă cinci femei fertilizate in vitro la OnmiClinic”, a afirmat prof.univ.Mircea Onofriescu. La rândul său, şeful Secţiei de Neonatologie din cadrul Maternităţii Cuza Vodă, prof.univ.dr. Maria Stamatin, a declarat că această fertilizare in vitro este prima realizată la Iaşi, majoritatea acestor proceduri fiind făcute la Bucureşti.


”A început şi Iaşiul să aducă pe lume copii concepuţi prin fertilizare in vitro, oferind astfel posibilitatea familiilor să aibă copii.(…) Aici a fost o sarcină gemelară, din nefericire însă unul dintre copii, înainte de transferul de la o maternitate din Moldova, a decedat intrauterin. S-a pus problema extragerii acestui nou născut după 48 de ore pentru a-i mai matura pulmonul. Deci s-a mai aşteptat 48 de ore, după care colegii obstetricieni au extras nou-născutul. Acesta este o fetiţă de 1.850 de grame care în cursul zilei de ieri a fost ventilată mecanică. Ulterior s-a renunţat la această procedură. Este stabilă, drumul este lung până se va externa din maternitate pentru că oricând copiii pot face complicaţii în timpul spitalizării”, a declarat presei prof.univ.dr. Maria Stamatin. Alte cinci cupluri au recurs la fertilizarea in vitro la OnmiClinic, tarifele pentru o procedură de fertilizare in vitro fiind cuprinse între 3.000 şi 3.500 de euro. AGERPRES