Municipiul Iaşi va deveni capitala hipertensiunii arteriale, în perioada 21-23 iunie, când se va desfăşura Prima Conferinţă Internaţională a Societăţii Române de Hipertensiune, la Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu”. Evenimentul este organizat sub egida Academiei de Ştiinţe Medicale şi are girul Societăţii Europene de Hipertensiune.
Manifestarea se bucură de prezenţa unor personalităţi marcante de renume internaţional care vor susţine lucrări în cadrul evenimentului dintre care amintim: prof. univ. dr. Josep Redon – Preşedintele Societăţii Europene de Hipertensiune, prof. univ.dr. Peter Nilsson, prof. univ. dr. Anthony Haegerty – Preşedintele Societăţii Internaţionale de Hipertensiune, prof. univ. dr. Giuseppe Mancia, prof. univ. dr. Margus Viigimaa, prof. univ. dr. Ramon Hermida, prof. univ. dr. Alberto Zanchetti.
„Prima Conferinţă Internaţională a Societăţii Române de Hipertensiune se bucură de cele mai bune referinţe. Girul Societăţii Europene de Hipertensiune, precum şi participarea unora dintre cei mai importanţi hipertensiologi din lume garantează desfăşurarea unui eveniment la cel mai înalt nivel ştiinţific, dar şi buna colaborare dintre Societatea Română de Hipertensiune cu alte societăţi de profil din lume” a declarat prof.univ.dr. Maria Dorobanţu, Preşedintele Societăţii Române de Hipertensiune.
Manifestarea va dezbate tematica hipertensiunii arteriale în corelaţie cu alte specializări şi va reuni profesionişti din domeniile medicinei interne, cardiologiei, diabetologiei, nefrologiei şi medicinei de familie.
Principalele subiecte abordate în cadrul conferinţei sunt: HTA şi Diabetul zaharat, Abordarea pacientului cu HTA în cabinetul medicului de familie, HTA şi îmbătrânirea vasculară, HTA şi accidentul vascular cerebral, HTA şi inima, HTA reno-vasculară, HTA la bolnavul cu insuficienţă renală cronică, Variaţiile tensiunii arteriale şi riscul cardiovascular, Obezitatea şi HTA şi HTA hipokaliemică.
În cadrul evenimentului se vor desfăşura şi patru ateliere despre hipertensiune la care medicii prezenţi vor putea participa gratuit. Cele patru ateliere abordează ca tematici: măsurarea tensiunii arteriale şi monitorizarea ambulatorie, polisomnografia în diagnosticul sindromului de apnee în somn, condiţiile de aplicare la Forurile Europene de HTA şi evaluarea afectării de organ ţintă la pacientul hipertensiv.
Deasemenea, tot la Prima Conferinţă Internaţională a Societăţii Române de Hipertensiune vor fi anunţate şi rezultatele Studiului SEPHAR II, al doilea Studiu Epidemiologic asupra Prevalenţei Hipertensiunii Arteriale şi a Riscului Cardiovascular în România, realizat în perioada octombrie 2011 – martie 2012 de Societatea Română de Hipertensiune, sub egida Ministerului Sănătăţii.