medicamente.jpgPreţul medicamentelor ar putea creşte de la 1 aprilie cu cel mult 6,25 %, a declarat consilierul pentru probleme farmaceutice al ministrului Sănătăţii, Emese Sipos. Potrivit acestuia, preţurile vor fi actualizate la cursul valutar de 4,25 lei pentru un euro.


Consilierul ministrului Sănătăţii a explicat că Ordinul ministrului Sănătăţii nr. 1637 din 2009 pentru modificarea şi completarea normelor privind modul de calcul al preţurilor la medicamentelor de uz uman, aprobate prin Ordinul nr. 75 din 2009, are în vedere o mai bună clarificare din punct de vedere tehnic a unor definiţii.

Ordinul menţionat prevede o metodologie nouă de comparare a preţurilor prin referirea la media celor mai mici trei preţuri din ţările de referinţă. Având în vedere limitările economice ale sistemului sanitar din 2010 s-a constatat că modificarea metodologiei de calcul conduce la obţinerea unor preţuri nesustenabile de către sistemul de sănătate şi de către populaţie, a explicat consilierul. De aceea, s-a considerat necesară abrogarea prevederilor referitoare la stabilirea preţurilor la medicamente care să trebui să se facă conform vechiului ordin 75/2009, respectiv calcularea preţurilor după cel mai mic preţ din cele 12 ţări de referinţă.


Reprezentanţii Asociaţiei Române a Producătorilor Internaţionali de Medicamente (ARPIM) solicită însă îngheţarea preţurilor actuale şi aplicarea noii metodolgii, respectiv media celor mai mici trei preţuri din ţările de referinţă pentru medicamentele noi care urmează să vină, la un curs valutar de 4,25 lei pentru un euro. Dr. Dan Zaharescu, directorul executiv ARPIM, a explicat că actualizarea cursului valutar pentru toate medicamentele ar duce la creşterea de preţuri, ceea ce este de nedorit. Consilierul ministrului Sănătăţii a precizat că va prezenta ministrului propunerile companiilor farmaceutice, dar apreciază că este mai bine să se aplice modul de calcul după Ordinul 75/2009. Preţurile la medicamente se actualizează anual în funcţie de cursul valutar utilizat la actualizarea bugetului pentru anul în curs. AGERPRES