Trăim într-un secol al vitezei și asta se reflectă și în viețile noastre. Alergăm zi de zi după resurse, ne asumăm din ce în ce mai multe obligații profesionale și, de cele mai multe ori, uităm să mai tragem câte o gură de aer pentru a ne relaxa. Mediul în care trăim este competițional și costisitor. Companiile, managementul și angajații se află sub presiune constantă în atingerea de scopuri și obiective. Mereu sunt așteptate soluții rapide, inteligente și ieftine. Stresul este binecunoscutul preț al succesului într-un mediu de lucru sub presiune.
Intrăm în acest joc al stresului, dar există momente în care corpul ne transmite un mesaj pe care și noi îl spuneam când eram copii și oboseam la joacă: pauză. Iar dacă nu înțelegem mesajul, corpul pur și simplu intră într-o stare de “grevă”. Ne simțim obosiți constant, fără motivație, nu ne mai atingem obiectivele și ne izolăm.
În 1972, psihologul american Herbert Freundenberger propune pentru prima dată termenul de “burnout”, pentru a descrie transformările care se pot produce în cazul acțiunii unui stres prelungit la locul de muncă.
Psihoterapeutul Irina Ciureanu, specialist în cadrul clinicii Bellanima, explică în ce constă acest termen: ”Timp de zeci de ani, sindromul burnout nu și-a găsit locul în clasificările oficiale; cu toate acestea, în 2019, WHO (World Health Organisation) propune includerea sindromului burnout în ICD 11 și îl conceptualizează ca pe un fenomen ocupațional, ca rezultat al stresului ”cronic” de la locul de muncă și care nu a fost gestionat cu succes. Astfel, se face un pas important pentru a plasa fenomenul în zona organizațională și nu neapărat în alte zone ale vieții personale, ceea ce aduce mai multă responsabilizare companiilor în protejarea angajaților și în crearea unor politici de “siguranță psihologică” pentru angajați.”
Citiți articolul integral pe platforma Comunității de Resurse Umane, GlobalHRManager.ro
