Preşedintele Senatului, Florin Cîţu, a subliniat, marţi, importanţa educaţiei şi prevenţiei pentru tratarea timpurie a cancerului şi pentru reducerea mortalităţii.

Precizările au fost făcute în cadrul dezbaterii „Importanţa crucială a prevenţiei în creşterea şanselor de supravieţuire a pacienţilor de cancer”, desfăşurată la Senat.

„Subiectul acestei dezbateri poartă pentru fiecare dintre noi o încărcătura emoţională destul de copleşitoare. Din păcate, anul trecut, exact acum un an, mama mea a pierdut lupta cu această boală. Cancerul este o boală meschină care de cele mai multe ori poate fi prevenită. De aceea consider că investiţiile constante în educaţie şi prevenţie constituie o garanţie reală pentru tratarea timpurie şi reducerea mortalităţii, prin adoptarea unui stil de viaţă echilibrat şi printr-o îngrijire adecvată a sănătăţii de către fiecare dintre noi”, a spus Florin Cîţu.

El a declarat că sunt necesare „investiţii semnificative” în domeniul medical, pentru a garanta accesul egal şi nediscriminatoriu la cele mai eficiente tratamente şi la o pregătire permanentă a întregului personal medical.

„Diagnosticarea timpurie şi facilitarea accesului egal la tratament sunt subiecte care ne privesc personal pe toţi. Numai în felul acesta vom putea limita statisticile neputinţei la care ne raportăm, din păcate, în fiecare an. Din acest motiv, o strategie coerentă dedicată prevenţiei şi înţelegerii importanţei controlului periodic este necesară pentru a acţiona imediat asupra cauzelor şi simptomelor care determină apariţia şi răspândirea rapidă a celulelor canceroase. Eforturile personalului medical de a aplica tratamente noi, personalizate şi eficiente împotriva cancerului, necesită a fi susţinute de asistenţă psihologică şi religioasă de calitate, atât pentru pacienţi, cât şi pentru familiile acestora, pentru a preveni şi reduce traumele care afectează rezistenţa fizică şi psihică a organismului”, a spus preşedintele Senatului.

Florin Cîţu a menţionat că pandemia de coronavirus a generat noi provocări în depistarea şi tratarea timpurie a cancerului. A adăugat însă că în calitate de prim-ministru a fost preocupat în mod constant de identificarea unor soluţii care să sprijine sistemul medical.

„Am reuşit să pun accent pe măsuri care să protejeze demnitatea tuturor pacienţilor şi care să valorifice eforturile depuse de personalul medical. Aceste măsuri trebuie amplificate şi coordonate pe termen lung. În continuare, eforturile medicale necesită a fi susţinute printr-o colaborare şi dialog permanent cu pacienţii şi mediul de suport, pentru a lupta împreună eficient împotriva cancerului. Cât timp o inimă încă mai bate, iar speranţa pacienţilor şi medicilor nu a încetat să înfrunte acest diagnostic crunt, este datoria tuturor să ne implicăm în această luptă. În caz contrar, din ignoranţă, nepăsare sau neputinţă vom avea mai puţini învingători şi supravieţuitori”, a mai spus Florin Cîţu.

Potrivit acestuia, este datoria tuturor decidenţilor politici să ia măsuri prin care să ofere fiecărei generaţii o protecţie sporită în faţa acestei boli.

„Dacă nu vom continua să punem accent pe prevenţie şi pe accesul egal la tratament şi la o şansă reală la viaţă, întreaga societate a pierdut deja această luptă. Iar acest scenariu nu trebuie să se întâmple. În prezent, fiecare dintre noi a cunoscut în mod direct sau indirect amploarea şi impactul cancerului, mult mai dureros resimţite în momentul în care diagnosticul i-a vizat pe cei apropiaţi. Privind spre viitor, este datoria noastră, a tuturor decidenţilor politici, să oferim fiecărei generaţii o protecţie sporită, pentru a nu mai lăsa această boală să afecteze aspiraţiile şi realizările celor dragi”, a evidenţiat el în cadrul dezbaterii. AGERPRES