Preşedintele Colegiului Fizioterapeuţilor din România, Elena Căciulan, atrage atenţia că această criză politică afectează şi sistemul de sănătate, care ar trebui „reorganizat din temelii”, în beneficiul pacienţilor.

„Sistemul nostru de sănătate este un sistem deficitar şi ar trebui reorganizat din temelii, dar suntem într-o perioadă atât de dificilă, cu un sistem politic care este dezechilibrat acum. Gândiţi-vă că schimbarea miniştrilor Sănătăţii nu aduce nimic bun sistemului de sănătate pentru că niciun ministru nu este Dumnezeu să pună mâna să rezolve şi nu o să îşi continue niciodată proiectele. De aceea, ne dorim o ţară stabilă, cu un sistem stabil şi rugăm şi transmitem pacienţilor noştri şi populaţiei din România, că fizioterapia, kinetorapia, gimnastica medicală este numai şi numai în beneficiul sănătăţii noastre, că putem să prevenim înainte să tratăm”, a declarat, pentru AGERPRES, Elena Căciulan.

Sibiul a găzduit în ultimele trei zile cel mai mare congres care a avut loc vreodată în România, al fizioterapeuţilor, la care au participat fizic şi online peste 3.000 de specialişti din ţară, dar şi din străinătate. Cu această ocazie s-a subliniat faptul că facultăţile de Sport şi Medicină din România pregătesc fizioterapeuţi, însă majoritatea nu pot profesa în spitalele publice de la noi din ţară, pentru că nu există posturi.

„Treaba aceasta cu spitalele, ei (managerii – n.r.) trebuie să ceară în continuare posturi de fizioterapeuţi, de kinetoterapeuţi. Ce trebuie să se înţeleagă este că, la nivel naţional, în fiecare an avem peste 2.000 de absolvenţi din facultăţile de Medicină şi Sport, dintre care nici 10% nu intră pe piaţa muncii. Nu sunt posturi în spitalele publice. Poate că este o şansă acum că sunt cabinetele de liberă practică, dar şi ele funcţionează numai dacă pacientul ajunge cu o trimitere de la medicul de reabilitare”, a subliniat Elena Căciulan. AGERPRES