bunea-stancu_gheorghe.jpgPreşedintele Consiliului Judeţean Brăila, Gheorghe Bunea Stancu, propune ca pacienţii din spitalele aflate în administrarea autorităţilor judeţene să declare pe propria răspundere dacă refuză medicaţia, pentru a nu mai apărea discuţii că bolnavii nu primesc medicamente în spitalele din Brăila.

„Vom da în spitale, prin manageri şi colegiul director, un document în care să apară obligativitatea ca medicii să folosească doar farmacia spitalului. Atunci când pacientul doreşte un super medicament, să consemneze într-o declaraţie pe propria răspundere că i s-a oferit din partea spitalului medicamentul potrivit, dar doreşte un alt medicament. Declaraţia va sta la fişa bolnavului, să nu mai avem probleme de genul că pacientul a fost trimis de manager la farmacie să îşi ia nu ştiu ce medicament”, a declarat miercuri, într-o conferinţă de presă, Gheorghe Bunea Stancu.

Preşedintele CJ a subliniat că ţine foarte mult ca spitalele să fie capabile să asigure toate medicamentele, iar facturile către furnizori să se încadreze în termenul de plată, tocmai pentru a nu apărea niciun motiv care să ducă la întârzierea acestora în spitale.

„Suntem în grafic cu datoriile. Chiar şi pentru furnizori avem datorii în termen de 60 de zile, deşi în contractul cu ei se precizează ca plata să se facă la maxim 90 de zile. Oferim medicamentele care sunt comune în România, urmând ca pacienţii care vor medicamente de la firme străine să şi le cumpere, conform indicaţiilor pe care le dau medicii. Şi pentru ortopedie am creat un plafon pentru a avea şuruburi şi tije, ce le trebuie lor. Eu cred că am găsit drumul spre normalitate’, a afirmat Stancu. AGERPRES