Preşedintele ARPC, Bogdan Catrangiu, pledează pentru formarea unui Departament de prevenţie socio-culturală

Preşedintele Asociaţiei Române pentru Prevenţia Cancerului (ARPC), dr. Bogdan Catrangiu, a atras atenţia asupra necesităţii înfiinţării la nivelul primăriilor a Departamentului de prevenţie socio-culturală.

“Eu am o idee, pe care am încercat s-o construiesc lucrând în Institutul Oncologic (n.r.- Institutul Oncologic ‘Al.Trestioreanu’) şi aici mă refer la acest Departament de prevenţie socio-culturală. Am chibzuit foarte mult şi n-am vrut să-i spun prevenţie medicală, pentru că, de fiecare dată când am vorbit de prevenţie medicală şi am discutat doar de testul Babeş-Papanicolau, doar de mamografie şi colonoscopie, eram luat de o mână de un reprezentant al Ministerului Sănătăţii sau altcineva care era mai preţios decât mine şi tras pe o linie moartă, pentru că nu se doreşte, nu s-a vrut niciodată să se creeze o alianţă umană între a vrea şi a putea”, a declarat Bogdan Catrangiu.

Preşedintele ARPC, care a participat la seminarul “Familia şi prevenţia socio-culturală”, desfăşurat în Amfiteatrul Heliade Rădulescu al Bibliotecii Academiei Române, consideră că programele Ministerului Sănătăţii realizate cu fonduri europene “au o ineficienţă totală pe meleagurile româneşti, pentru că oamenii nu sunt capacitaţi să facă ceva împreună”.

“Şi se atribuie medicilor de familie o groază de capacităţi care îi copleşesc, care îi enervează. Nu ştiu, sunt şi medici care se ocupă, dar alţii probabil că nu îi mai interesează. Şi atunci sunt oameni bolnavi care sunt foarte derutaţi, nu ştiu către cine să vină, cum să vină. (…) Şi atunci m-am gândit cum strig mai tare sau să fac să se audă. Şi am zis să se formeze un Departament de prevenţie socio-culturală care să adune în jurul lui toţi oamenii: şi ăia care au deja experienţă cu boala oncologică şi cei care nu au, dar gândesc că li s-ar putea întâmpla şi lor. Am căutat în toată legislaţia şi a Ministerului Sănătăţii şi în administraţia Ministerului Culturii şi al Muncii articolele de lege. Le-am pus pe toate la un loc ca să obţin avantajele unui material care să fie pus în mâna unui lider politic, ca el să aibă o atitudine cu acest material”, a susţinut Catrangiu.

În opinia dr. Catrangiu, care a prezentat mai multe cazuri de pacienţi cu cancer ajunşi la medic în stadii terminale din cauza lipsei educaţiei preventive, prin crearea Departamentului de prevenţie socio-culturală se are în vedere reconstrucţia voluntariatului în cadrul comunităţilor. Departamentul ar trebui să includă personal medical – medici, asistenţi medicali, moaşe, profesori, învăţători, educatori, psihologi, reprezentanţi ai Bisericii – preot, rabin, imam.

Pentru necesitatea educaţiei în cadrul familiei, dar şi pentru legiferarea înfiinţării unui astfel de departament au au pledat Ali Selcin, imamul Moscheii Regale “Carol I” din Constanţa, şi protosinghel Luca Bâlteanu, medic rezident. AGERPRES