Preşedintele – director al Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Buzău, Corneliu Vasilescu, a declarat, marţi, că „practic, Fondul naţional de asigurări de sănătate şi-a pierdut identitatea încă din 2002, când o serie de atribuţii au trecut la alte instituţii de stat şi niciun preşedinte al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nu a putut să aibă o evaluare concretă a încasărilor lunare, trimestriale sau anuale”.

El a arătat că, la CJAS Buzău, numărul angajaţilor s-a redus constant în ultimii ani, astfel că de la 116 salariaţi în prezent mai sunt doar 52, în condiţiile în care judeţul Buzău are un număr constant de asiguraţi de circa 415.000. Potrivit acestuia, „judeţul Buzău are un număr de paturi de spital mai mic decât media naţională tot din cauza politicii de super-centralizare”.

„După părerea mea, actualul Fond naţional de asigurări sociale de sănătate nu ar trebui super-centralizat, ci descentralizat, printr-o politică asemănătoare, spitalele din judeţul Buzău a pierdut un număr mare de paturi, astfel că s-a ajuns să avem patru paturi de spital la mia de locuitori, cu mult sub media naţională de 4,61 de paturi”, a arătat Vasilescu. AGERPRES