Îmbunătăţirea serviciilor medicale este prioritară pentru Guvern, a afirmat prim-ministrul Viorica Dăncilă, precizând că vor fi achiziţionate mai multe tipuri de ambulanţe şi echipamentele necesare acestora din fonduri europene.
„Îmbunătăţirea serviciilor medicale este prioritară pentru Guvernul României. Am alocat fonduri naţionale, (…) dar am găsit şi soluţii complementare de finanţare din fonduri europene”, a declarat Dăncilă, la începutul şedinţei de Guvern.
Potrivit şefei Executivului, „au fost depuse şapte proiecte regionale, cu o valoare nerambursabilă de 390 de milioane de lei, pentru achiziţionarea mai multor tipuri de ambulanţe şi echipamente necesare acestora”.
„Dorim, astfel, ca cetăţenii să beneficieze de servicii medicale şi echipamente, care să crească capacitatea de răspuns la situaţii de urgenţă, inclusiv în cazul accidentelor cu victime multiple. Fondurile provin din Programul Operaţional Regional 2014-2020”, a subliniat Dăncilă. AGERPRES