SJU Ploieşti riscă să nu poată acoperi linia a doua de gardă la ATI pentru pacienţii COVID-19

Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Ploieşti riscă să nu poată acoperi a doua linie de gardă la Secţia de Terapie Intensivă pentru pacienţii diagnosticaţi cu noul coronavirus, directorul Marius Niculescu declarând, marţi, pentru AGERPRES, că situaţia este critică.

“Avem o situaţie nu tensionată, ci critică. Până la această dată, linia a doua de gardă de la ATI pentru pacienţii COVID a fost acoperită, însă începând de mâine rămânem fără medicii rezidenţi şi cei detaşaţi din judeţ pe perioada stării de urgenţă. Avem deci o lipsă de cinci cadre medicale”, a spus Niculescu.

Directorul SJU Ploieşti a spus că se încearcă acoperirea necesităţilor cu resursele din spital, el precizând că s-au făcut demersuri către autorităţi pentru obţinerea sprijinului necesar.

Marius Niculescu a adăugat că, în lipsa cadrelor medicale, nu poate fi folosită nici unitatea de terapie intensivă mobilă adusă la spital la sfârşitul săptămânii trecute. AGERPRES