Focar de COVID-19 la Ambulanţa Prahova

Un focar de COVID-19 a fost depistat la Serviciul de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Prahova, unde şapte persoane dintr-un efectiv de 20 au fost confirmate cu noul coronavirus, a informat miercuri Instituţia Prefectului Prahova.

În contextul focarului de COVID-19 de la Ambulanţa Prahova, activitatea instituţiei a fost reorganizată cu angajaţi din rândul personalului operativ şi cu sprijinul unor angajaţi de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Prahova.

Prefectura Prahova mai informează că noi cazuri de infectare cu SARS-CoV-2 au fost confirmate şi în rândul elevilor Colegiului Naţional Militar “Dimitrie Cantemir” Breaza, unde miercuri numărul persoanelor confirmate cu noul coronavirus a ajuns la 11, cu patru mai multe faţă de ziua precedentă.

“La Colegiul Naţional Militar ‘Dimitrie Cantemir’ Breaza, precizăm că numărul elevilor confirmaţi cu noul coronavirus a ajuns la 11 elevi (patru – clasa a IX-a, doi – clasa a X-a, patru – clasa a XI-a, unu – clasa a XII-a). Ultimii patru liceeni confirmaţi cu SARS-CoV-2 vor fi evaluaţi de un medic pediatru de la Spitalul Municipal Câmpina, iar în funcţie de starea de sănătate vor fi izolaţi în spital sau în internatul Colegiului Militar, separat de ceilalţi colegi”, a precizat sursa citată.

În urma apariţiei focarului de COVID-19, Colegiul Naţional Militar ‘Dimitrie Cantemir’ Breaza funcţionează conform scenariului roşu, iar cursurile sunt exclusiv online.
Liceenii confirmaţi cu SARS-CoV-2, precum şi cei aflaţi în carantină, au acces la cursuri în format online. AGERPRES