Plasma bună trece primejdia rea

În România, din 430.000 unități de sânge donate se consumă 290.000 unități de sânge pentru transfuzii, iar 140.000 unități rămân nefolosite din cauza lipsei aparaturii adecvate și a acreditării centrelor de transfuzii la standardele UE. Din aceste 140.000 unități de sânge nefolosite s-ar fi putut obține 35.000 litri de plasmă, reprezentând 140 kg de imunoglobulină, adică 18% din necesarul anual al României (estimat de către asociațiile de pacienți la 800 kg).

Plasma joacă un rol crucial în susținerea sistemului imunitar. Conține apă (în proporție de 90%), săruri, enzime, anticorpi și alte proteine, reprezentând un mediu de transport vital pentru celule și alte substanțe vitale. Produsele derivate din plasmă ajută la coagularea sângelui, tratează afecțiunile ficatului, anumite tipuri de cancer și multe boli autoimune.
Recent, pandemia de COVID-19 a readus plasma în atenția opiniei publice, arătând, încă o dată, importanța colectării și prelucrării acestui produs derivat din sânge pentru dezvoltarea unui tratament împotriva virusului SARS-CoV-2 derivat din plasma provenită de la pacienți vindecați.

Situația pandemică nu doar că a investit plasma cu un orizont de speranță fără precedent, dar a reușit să pună pe tapet într-o formă mai explicită ca până acum importanța strategică a colectării sale, dar și fragilitățile sistemelor de sănătate în raport cu acest produs vital; totodată, a generat conversații eficiente despre cum s-ar putea îmbunătăți procesele de colectare și prelucrare a plasmei.

Criza plasmei

Disponibilitatea plasmei depinde de activitatea de donare de plasmă a mii de voluntari sănătoși. La nivel mondial, în prezent, asistăm la o creștere a cererii de plasmă ca materie primă, iar nivelul de colectare nu poate ține pasul cu cererea. În special în perioada pandemiei, colecta mondială de plasmă a scăzut, fapt ce va avea un impact negativ în producția de medicamente derivate din plasmă; efectul va fi resimțit peste 2 ani, având în vedere procesul îndelungat de producție a acestor medicamente (cca. 7 – 12 luni). Trebuie avut în vedere că pentru a asigura terapia unui singur pacient pentru un an sunt necesare sute de donări.

Cel mai mare fracționator de plasmă la nivel mondial sunt SUA, urmate de China și Europa. Europa rămâne astfel dependentă de plasma colectată la nivel de SUA; pandemia actuală, care va afecta grav colecta de plasmă de la nivel mondial, va produce efecte negative și în Europa.

În Europa, disponibilitatea plasmei-sursă este extrem de inegală: doar patru țări (Austria, Germania, Cehia și Ungaria) contribuie pentru 55% din cantitatea totală de plasmă colectată pentru fabricare. În plus, cantitatea de plasmă colectată în Europa deservește un procent de 63% din nevoia clinică de tratamente cu această categorie de produse. Restul este importat din Statele Unite ale Americii.

Situația în România

În România, colectarea de plasmă în prezent se face doar ca plasmă recuperată în urma activității de donare de sânge și se folosește doar ca materie primă livrată către spitale pentru utilizare în operații și ATI. În România, din 430.000 unități de sânge donate se consumă 290.000 unități pentru transfuzii, iar 140.000 unități rămân nefolosite din cauza lipsei aparaturii adecvate și a acreditării centrelor de transfuzii la standardele UE. Din aceste 140.000 unități de sânge nefolosite s-ar fi putut obține 35.000 litri de plasmă, reprezentând 140 kg de imunoglobulină, ceea ce înseamnă aprox. 7 milioane de euro (la un cost de 50 euro / gram).

Plasma reprezintă o resursă fundamentala încă insuficient exploatată în România. Donatorii sunt puțini, dacă nu chiar inexistenți. România este una dintre puţinele ţări europene care nu are propriul mecanism de colectare exclusiv a plasmei, nu a implementat măsuri concrete de acoperire a necesarului național din resurse proprii şi nu are niciun centru de transfuzie acreditat. În acest context, pentru a putea crește accesul pacienților săi la medicamente derivate din plasmă și sânge și a preveni posibile crize viitoare, România trebuie să-și regândească mecanismul de colectare de plasmă prin: încurajarea donării la nivelul opiniei publice, acreditarea centrelor de transfuzie la nivelul standardelor internaționale, dotarea infrastructurilor specifice de colectare și identificarea celor mai bune soluții locale pe termen mediu și lung.