pharma_forum.jpgPharma Business Solutions a organizat, la finele saptamanii trecute, conferinta Pharma Forum, editia din Bucuresti, dintr-o serie mai lunga de evenimente dedicate farmacistilor din Romania. Desfasurat sub patronajul Colegiului Farmacistilor din Romania, Pharma Forum s-a bucurat de prezenta a peste 600 de specialisti. Lucrarile au fost moderate de presedintele Colegiului Farmacistilor din Romania, Prof. Dr. Farm. Dumitru Lupuleasa.

Printre invitati s-au numarat Dan Zaharescu – Director executiv, Asociatia Romana a Producatorilor Internationali de Medicamente (ARPIM), Dr. Farm. Prim Aurora Toma – Director Primula Officinalis, Conf. Dr. Doina Draganescu – Facultatea de Farmacie, Universitatea de Medicina si Farmacie Bucuresti, Prof. Dr. Victoria Hirjau – Facultatea de Farmacie, Universitatea de Medicina si Farmacie Bucuresti.

Pe parcursul celor doua zile ale evenimentului, temele aflate in dezbatere au abordat problematici importante pentru intreg sistemul farmaceutic, marcat de toate politicile sanitare aplicate in ultimii ani. Toti cei prezenti au fost insa de acord ca in momentul de fata sistemul farmaceutic romanesc stagneaza. “Impactul taxei de clawback va fi unul sever asupra industriei farmaceutice romanesti. Daca in celelalte tari ale Uniunii Europene acesta este un procent agreat din cresterea anuala a fiecărui producator, contributia fiind plafonata la o suma fixa, in Romania aceasta taxa este deficitul bugetului de medicamente. Tot ceea ce statul asigura azi prin rectificari, ar urma sa fie sustinut de producatori, astfel incat indiferent cât de putin aloca statul, industria ar trebui sa plateasca restul. Aceasta va duce la pierderi estimate de 842 milioane Ron pentru industria farmaceutica romaneasca”, a declarat Dan Zaharescu, Director Executiv ARPIM.

”Premiza actuala a practicii farmaceutice o reprezinta serviciile farmaceutice orientate spre pacient. In acest sens au fost identificate o serie de probleme, unele generate de sistem, altele de pacient. Dintre cele generate de sistem as putea enumera lipsa timpului, a masurilor organizatorice, absenta din cultura profesionala a notiunilor legate de creşterea calitatii serviciilor catre pacient. Printre problemele generate de pacient sunt cauzate de nivelul educational si de tipul de cultura din care acesta face parte. Solutia consta in colaborarea dintre cele trei categorii implicate (pacienti, farmacisti, medici), dar si asigurarea unei infrastructuri la nivelul farmaciei (spatiu, personal, resurse de documentare) si a unui sistem legislativ care sa reglementeze cadrul in care se poate realiza aceasta orientare catre pacient.”, este de parere conf. dr. Doina Draganescu.