Peste 600 de personalităţi ştiinţifice, medici şi tineri cercetători din ţară şi străinătate se vor lua parte în perioada, 31 august – 2 septembrie, la Congresul European de Neurogastroenterologie.

Preşedintele Societăţii Române de Gastroenterologie şi Hepatologie, prof.univ.dr Vasile Drug, a declarat, prin intermediul unui comunicat de presă, că pentru prima dată în Europa de Est va fi organizat Congresul European de Neurogastroenterologie, eveniment care se va desfăşura în Bucureşti, la Hotelul Crowne Plaza.

Potrivit sursei citate, organizatorii evenimentului sunt Societatea Europeană de Neurogastroenterologie împreună cu Societatea Română de Neurogastroenterologie şi Societatea Română de Gastroenterologie şi Hepatologie (SRGH).

„Estimăm participarea a circa 600 personalităţi ştiinţifice dar şi tineri cercetători, participanţi din Europa dar şi din celelalte continente. Interesul în acest domeniu este multidisciplinar. Vor fi discutate subiecte precum: tulburările funcţionale digestive, importanţa microbiotei, utilitatea investigaţiilor imagistice şi endoscopice, interrelaţia cu bolile inflamatorii intestinale şi neoplaziile digestive, precum şi utilitatea de noi metode de tratament. Este o onoare deosebită şi o oportunitate pentru comunitatea ştiinţifică şi medicală din ţara noastră să fim gazde la acest important eveniment ştiinţific”, a transmis prof.univ.dr Vasile Drug.

Societatea Română de Neurogastroenterologie este o societate ştiinţifică profesională ce reuneşte medici specialişti şi rezidenţi gastroenterologi, internişti, neurologi, medici de familie dar şi medici de alte specialităţi şi are ca scop, ridicarea nivelului cunoaşterii şi asistenţei medicale în acest domeniu de graniţă al gastroenterologiei.

Neurogastroenterologia include în aria sa de interes afecţiuni frecvent întâlnite cum sunt: bolile digestive funcţionale şi motorii precum sindromul de intestin iritabil, dispepsia funcţională, boala de reflux gastroesofagiană precum şi tulburările motorii induse de boala celiacă, diabetul zaharat, intoleranţele alimentare; afecţiunile post infecţioase intestinale, sindroame dureroase abdominale cum ar fi, de exemplu, din pancreatite, şi alterări ale florei intestinale. AGERPRES