spital negresti.jpgAproximativ 500 de salariaţi şi pacienţi ai Spitalului Negreşti din judeţul Vaslui au participat miercuri la acţiunea de protest împotriva propunerii Ministerului Sănătăţii de desfiinţare a unităţii sanitare la sfârşitul lunii martie.

Oamenii au cerut demisia ministrului Sănătăţii şi a Guvernului, susţinând că măsura acestora de a închide spitalul îi va lăsa fără locuri de muncă şi fără o unitate sanitară care deserveşte aproximativ 50.000 de persoane.

Protestatarii au plecat de la spital către Primăria Negreşti, străbătând principalele străzi din oraş, zeci de cetăţeni alăturându-se mitingului. Reprezentanţii Primăriei din Negreşti sunt solidari cu protestatarii şi susţin că administraţia nu poate fi de acord cu închiderea unităţii sanitare, a cărei construcţie a costat în urmă cu cinci ani aproximativ 4 milioane de euro.


„Nu pot să îmi imaginez ce se va întâmpla cu bolnavii din această zonă. Spitalul este nou, are dotare medicală, laborator, s-au făcut investiţii majore aici. Bolnavii vor rămâne fără ajutor iar salariaţii spitalului, pe drumuri, pentru că nu au unde să se încadreze. Noi am făcut memorii şi la Guvern şi la Ministerul Sănătăţii şi aşteptăm să vedem ce decizie se va lua. Eu sper să renunţe Guvernul la o asemenea decizie, pentru că este prăpăstioasă pentru zona noastră”, a declarat Ioan Cozma, primarul din Negreşti.


Autorităţile sanitare din judeţul Vaslui au fost înştiinţate săptămâna trecută de ministrul Sănătăţii, Cseke Attila, că două spitale din judeţ vor fi transformate în azile de bătrâni. Este vorba despre Spitalul de boli cronice Tutova şi Spitalul Orăşenesc Negreşti. Clădirea spitalului din Negreşti a fost dată în folosinţă în urmă cu doi ani iar la această unitate sanitară sunt arondaţi peste 50.000 de oameni din oraşul Negreşti şi zece comune din zonă. AGERPRES