„Siguranţa pacientului- Actualităţi în prevenirea infecţiei plăgii chirurgicale” este tema celei de-a V-a ediţii a Conferinţei Naţionale de Sterilizare, ce se desfăşoară joi şi vineri, la Zalău, la evenimentul organizat de Spitalul Judeţean de Urgenţă fiind prezenţi peste 200 de medici şi asistenţi medicali din întreaga ţară şi din Marea Britanie.

„Conferinţa îşi propune să abordeze diverse subiecte, începând cu performanţa sterilizării, rolul acesteia în prevenirea infecţiei plăgilor, promovarea practicilor medicale sigure, cu scopul de a pune pe primul plan noutăţile în domeniu şi posibilitatea de a găsi soluţii pentru prevenirea şi controlul infecţiilor nosocomiale. Suntem onoraţi de prezenţa unui număr important de participanţi, din ţară şi din Marea Britanie, circa 60 de medici şi 166 de asistenţi medicali, care şi-au exprimat interesul pentru tematica abordată”, a declarat managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Zalău, Laurenţiu Barna, în deschiderea evenimentului.

Prezent la evenimentul de joi, Tiberiu Marc, preşedintele Consiliului Judeţean Sălaj a vorbit despre staţia de sterilizare a spitalului, prima din ţară realizată la standarde europene, adăugând că spălătoria şi bucătăria unităţii au fost realizate, ulterior, pe baza aceloraşi principii, ce au în centru siguranţa pacienţilor. Cele trei compartimente au fost modernizate cu sprijinul fundaţiei britanice Medical Support in Romania şi al unor companii private din Zalău. „Ştiu că există două tendinţe – una de a-i premia pe cei care identifică infecţii nosocomiale în spital, alta de a-i sancţiona. Probabil nu veţi reuşi aici să stabiliţi care este mai bună. Cert este un lucru: controlul lor trebuie să fie cât mai serios”, a precizat acesta.
Pe parcursul celor două zile au loc o serie de comunicări şi workshop-uri, iar printre cei care susţin prezentări se numără: Daniela Piţigoi, şef de lucrări, catedra de epidemiologie, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila”, Delia Hergea, medic primar epidemiolog, Institutul Oncologic „Prof. dr. I.Chiricuţă” sau Ana-Maria Ionuţ, doctor în medicină, Spitalul Clinic de Urgenţă Cluj-Napoca.
Invitatul de onoare al ediţiei din acest an este profesorul universitar Adrian Streinu-Cercel, preşedintele Senatului Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila”, managerul Institutului Naţional de Boli Infecţioase „Prof. dr. Matei Balş”. AGERPRES