Peste 2.000 de pacienţi din ţară şi străinătate au fost trataţi în Spitalul de Neurochirurgie din Iaşi de la începutul anului, a declarat managerul unităţii sanitare, Lucian Eva.

Potrivit acestuia, de la începutul anului şi până în prezent 5.200 de persoane au fost internate în unitatea medicală. Dintre acestea, 2.000 au fost pacienţi din 32 de judeţe şi 10 din străinătate.

Lucian Eva a menţionat că au fost situaţii în care pacienţii au renunţat să meargă la clinici renumite din străinătate pentru a fi trataţi la Iaşi. „Medicii din Spitalul de Neurochirurgie Iaşi au ajuns un reper pentru întreaga ţară, aici fiind tratate cele mai grave cazuri din România. Doar din Bucureşti am primit 14 pacienţi, dar am avut şi din Cluj, Timişoara, Hunedoara, Tulcea, Maramureş. Am avut peste 2.000 de pacienţi veniţi atât din străinătate, cât şi din judeţele mari ale ţării care s-au prezentat în unitatea noastră medicală cu tumori grave, malformaţii arterio-venoase cerebrale, malformaţii arterio-cerebrale deosebit de grave, dar şi fracturi complicate de coloană. Vorbim de cazuri grave, cu patologii complicate, pacienţi care au fost refuzaţi de spitalele din ţară. Am avut peste zece cazuri grave din Iordania, Italia, Spania, Republica Moldova sau Ucraina”, a precizat el.

Managerul susţine că spitalul din Iaşi este „în linie dreaptă spre atingerea excelenţei în neurochirurgie”. „Am reuşit în doar câţiva ani să reunim o echipă extraordinară de specialişti şi să creştem în mod semnificativ dotările spitalului iar acum suntem în linie dreaptă spre atingerea excelenţei în neurochirurgie. Am reuşit să avem cele mai moderne săli de operaţii. Am ajuns la nivelul în care, vorbind de robotică medicală, în neurochirurgie putem sta alături de clinici precum cea din Viena. Bolnavul este centrul echipei medicale, el este prioritar şi de aici rezultă calitatea vieţii pacientului, concept important la nivelul Spitalului de Neurochirurgie din Iaşi”, a afirmat dr. Lucian Eva. AGERPRES