Autorităţile publice locale şi judeţene au alocat 80.000 de lei pentru organizarea la Râmnicu Vâlcea a unui congres al chirurgilor din România şi din Serbia, a anunţat preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Constantin Rădulescu.
Evenimentul se va desfăşura în perioada 8-10 noiembrie, peste 150 de medici cu specializarea chirurgie generală din cele două ţări, între care şi fostul ministru al Sănătăţii Mircea Beuran, fiind aşteptaţi să participe la dezbaterile despre noutăţile şi problemele din domeniul medical, potrivit managerului Spitalului Judeţean de Urgenţă Vâlcea, chirurgul Dan Ponoran.
„Sunt 100 de medici chirurgi din România, precum şi aproximativ 50 din Serbia care vor fi prezenţi la Râmnicu Vâlcea pentru o manifestare ştiinţifică de înalt nivel academic. Au confirmat prezenţa: prof. dr. Silviu Constantinoiu – preşedintele Societăţii Române de Chirurgie, prof. dr. Mircea Beuran – preşedintele Senatului Universităţii de Medicină şi Farmacie din Bucureşti, prof. dr. Irinel Popescu – preşedintele Academiei de Ştiinţe Medicale din România, precum şi alţi numeroşi profesori de chirurgie din Craiova, Timişoara, Sibiu, Târgu Mureş şi Iaşi”, a declarat managerul Spitalului Judeţean Vâlcea.
Conferinţa este organizată de 13 ani, alternativ în România şi Serbia, ultima ediţie găzduită de medicii români fiind în 2016, la Craiova. AGERPRES