dializa.jpgPeste 1,4 milioane de români au boală cronică de rinichi, afecţiune care nu este evidentă în cele mai multe cazuri, ceea ce creşte riscul de iniţiere a dializei şi de deces, potrivit Societăţii Române de Nefrologie.

„Peste 85% dintre cazurile de boală cronică de rinichi sunt fără simptome. (…) Foarte puţine persoane sunt diagnosticate, în ciuda faptului că pentru diagnostic sunt necesare doar două analize: examen de urină, pentru verificarea prezenţei proteinelor din urină şi test de sânge, pentru măsurarea nivelului creatininei serice”, a declarat prof. dr. Gabriel Mircescu, preşedintele Societăţii Române de Nefrologie, într-o conferinţă de presă.

Potrivit acestuia, numai o mică parte a bolnavilor (13%) sunt văzuţi iniţial de nefrologi, cei mai mulţi fiind în evidenţa medicilor cardiologi şi diabetologi. „Dacă ne uităm numai la cât costă programul de dializă al Casei (…) făceam un calcul zilele trecute, pentru anul acesta ar fi nevoie de aproape un miliard de lei”, a precizat Mircescu, estimând că 13.000 de români cu boală cronică de rinichi trebuie să facă dializă.

El speră să poată dezvolta un program integrat, centrat pe bolnav. „Sper că o să reuşim să dezvoltăm un program integrat, care să fie centrat pe bolnav, de care să se ocupe medicii de familie, medicii diabetologi, nefrologi, fiecare dintre ei având obiective precise şi măsurabile în funcţie de care să fie plătiţi, cum ar veni plata pentru performanţă. Solicităm Ministerului Sănătăţii să ne ajute să implementăm programul acesta”, a menţionat Mircescu.

Totodată, el a anunţat că Societatea Română de Nefrologie organizează joi, de Ziua Mondială a Rinichiului, în Bucureşti, Constanţa, Timişoara, Braşov, Vaslui, Câmpia Turzii, Dej, Iaşi, Deva, Jimbolia, Arad, Buziaş, Lugoj, Abrud, Sibiu şi Oneşti o serie de evenimente cu scopul de a promova măsurile de prevenţie a afecţiunilor renale.

Potrivit Societăţii Române de Nefrologie, persoanele cu risc crescut de boală cronică de rinichi sunt cele cu hipertensiune arterială, diabet zaharat, boli cardio-vasculare şi cele care au rude de gradul I în dializă/transplant renal.

Statisticile arată că boala cronică de rinichi este ignorată până în stadii avansate. Astfel, doi din trei pacienţi sunt diagnosticaţi cu boală cronică de rinichi când ajung la sub 15% funcţie renală, de aceea prevenţia şi intervenţia în această maladie sunt multidisciplinare, implicând nu numai nefrologi, ci şi medici de familie, specialişti în diabetologie – nutriţie, cardiologie şi medicină internă şi psihologi. În acest sens, Societatea Română de Nefrologie a demarat elaborarea de protocoale comune de îngrijire cu celelalte societăţi interesate.

Gabriel Mircescu a precizat că Ziua Mondială a Rinichiului se sărbătoreşte de 10 ani. AGERPRES