Patru pavilioane ale Spitalului Vechi din cadrul Spitalului de Urgenţă ”Sfântul Ioan cel Nou” Suceava, care cuprind secţiile de Oncologie, Boli infecţioase, Dermatologie şi Pneumologie, au fost inaugurate marţi, după ce au fost modernizate şi reabilitate.
Managerul Spitalului Judeţean, Vasile Râmbu, a spus că lucrările au început în urmă cu un an şi jumătate şi s-au ridicat la valoarea de aproximativ 8 milioane de lei, bani proveniţi de la CJ şi Primăria Suceava, Ministerul Sănătăţii, din venituri proprii, dar şi de la sponsori.
Au fost refăcute instalaţiile electrice, sanitare şi termice, sistemele de apă şi canalizare, tâmplăria, mobilierul, paturile, a fost înlocuită şarpanta şi s-au recompartimentat interioarele. De asemenea, a fost reamenajată curtea interioară, parcul şi s-a achiziţionat aparatură medicală nouă. Pavilioanele modernizate în această perioadă au fost construite, pe rând, în perioada 1893 – 1907 şi nu au mai beneficiat de lucrări de reabilitare importante până în prezent. AGERPRES

- COVID-19
- EVENIMENTE
- ASOCIAŢII DE PACIENŢI
- CAS
- CLINICI PRIVATE
- DSP
- FARMA
- INSTITUŢII
- LEGISLAŢIE
- MINISTERUL SĂNĂTĂŢII
- ORGANIZAŢII
- SPITALE
- PREVENŢIE
- INOVAŢIE
- COMUNITĂŢI PROFESIONALE
- ATI
- Boli Infecţioase
- Boli Rare
- Cardiologie
- Chirurgie
- Dermatologie
- Diabet
- Endocrinologie
- Epidemiologie
- Estetica medicala
- Gastroenterologie
- Genetica
- Ginecologie
- Hematologie
- Hemofilie
- Hepatite
- HIV
- Medicina de familie
- Neurologie
- Nefrologie
- Nutritie
- Obezitate
- Oncologie
- Ortopedie
- Pediatrie
- Pneumologie
- Radiologie
- Stomatologie
- Transplant
- Tromboza
- Urologie
- COMPANII
Selectați Pagina