achimas_cadariu.jpgMinistrul Sănătăţii, Patriciu Achimaş Cadariu, a anunţat miercuri că va fi realizat un program naţional pentru pacienţii arşi, ca parte integrantă a programelor prioritare. „Intenţionăm să facem un program naţional de arşi, care va fi parte integrantă a programelor prioritare, şi programul de construire şi reabilitare a centrelor de arşi, finanţat printr-un împrumut de la Banca Mondială”, a spus demnitarul.
El a precizat că a fost suplimentat fondul pentru acţiunile prioritare cu 26 de milioane lei, ceea ce înseamnă cu 10% mai mult. „O parte dintre pacienţi fiind transferaţi, astăzi, prin ordonanţă de urgenţă privind plata tratamentelor în străinătate, s-au acoperit aceste costuri şi pentru ţările non-UE unde se suportă şi transportul şi întreg tratamentul, şi pentru ţările UE unde mai există un oarecare supliment care va trebui achitat, coplată, transport. În ţările UE, contravaloarea serviciilor a fost plătită prin Formularul S2 fostul E112”, a precizat ministrul Sănătăţii.

Întrebat de ce nu a fost folosit Centrul de arşi grav de la Spitalul de Urgenţă Floreasca în cazul pacienţilor răniţi la clubul Colectiv, ministrul a spus că din cauza lipsei de personal calificat. „Este vorba de personal. Am cerut o analiză şi, cum ziceam, am cerut în mod expres să fie angajat personal de specialitate”, a mai spus Patriciu Achimaş Cadariu.

Dorel Săndesc, secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, a afirmat că programul naţional de arşi care urmează să fie implementat se va referi la pacientul ars după ce acesta iese din Terapie Intensivă. „Programul reia principiile acţiunilor prioritare pentru faza imediat post-critică a îngrijiri intraspitaliceşti a marilor arşi. Bugetul va fi statistic, analizând statistic numărul de mari arşi internaţi în România în ultimul an. Vom lua 100-150 de cazuri pe standardele de cost făcute de specialişti”, a explicat Săndesc.
În Bucureşti există în jur de 11 paturi pentru astfel de pacienţi la Spitalul de Arşi şi 25 la Spitalul Grigore Alexandrescu. AGERPRES