Spitalul Judeţean de Urgenţă Alba Iulia şi Asociaţia SM Speromax au încheiat, miercuri, un acord de colaborare-cadru, parteneriat prin care au în vedere facilitarea accesului pacienţilor cu scleroză multiplă în mod direct în secţia de Neurologie. Potrivit semnatarilor acordului, se vine astfel în sprijinul celor peste o sută de bolnavi de scleroză multiplă din judeţul Alba prin ‘arderea’ unor etape birocratice, astfel că bolnavii aflaţi în puseu vor putea merge în sistem de urgenţă la Secţia de Neurologie pentru a-şi face tratamentul.
„E foarte important pentru un pacient în puseu care necesită o cură să meargă automat la medicul curant”, a apreciat preşedintele SM Speromax, Dragoş Zaharia. În prezent, medicul de familie este cel care trimite pacientul la Neurologie în policlinică, unde, după ce este consultat, este trimis pentru investigaţii în secţie, cu internare în ambulatoriul de zi.
Şefa secţiei de Neorologie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Alba Iulia, Diana Sbera, a precizat că nici până acum pacienţii de scleroză multiplă care s-au prezentat în secţie nu au întâmpinat vreo greutate. Aceasta i-a asigurat pe bolnavii de scleroză multiplă că există toată deschiderea din partea medicilor.
Managerul spitalului, Nicoleta Coşarcă, a apreciat că acordul este doar un început. „Urmează ca cei de la Speromax să pună pe hârtie problemele concrete cu care se confruntă şi împreună să dăm o formă mai organizată acestei relaţii care deja există şi funcţionează. Tot ceea ce punem pe hârtie să devină o procedură de lucru şi pacientul să ştie că aceştia sunt paşii care trebuie urmaţi într-o anumită situaţie”, a declarat aceasta. Coşarcă a subliniat că prin parteneriatul încheiat se uşurează şi accesul la evaluările pe care trebuie să le facă un bolnav de scleroză multiplă în vederea continuării programului.
Nu toţi cei aproximativ 150 de bolnavi de scleroză multiplă din Alba sunt incluşi în programul naţional de sănătate. Potrivit lui Dragoş Zaharia, care este şi vicepreşedinte al Societăţii Naţionale de Scleroză Multiplă, din cei aproximativ 10.000 de bolnavi estimaţi la nivel naţional, doar 2.200 sunt înscrişi în acest program. În medie, un tratament pentru un astfel de pacient costă între 800 şi 1.000 de euro lunar. Scleroza multiplă este o boală în general a adultului tânăr. Aceasta este o boală cu multe variaţii, iar simptomele depind de ce parte a sistemului nervos central este afectată. Majoritatea persoanelor afectate vor prezenta cel puţin un simptom şi, deşi există simptome comune multor bolnavi, niciunul dintre aceştia nu va avea toate simptomele. Incidenţa sclerozei multiple în rândul femeilor este mai ridicată decât la bărbaţi cu aproximativ 50%. AGERPRES