Oportunitatea introducerii obligativităţii vaccinării populaţiei în noua legislaţie a constituit miercuri tema unei dezbateri care a avut loc la Comisia pentru sănătate a Camerei Deputaţilor, la care au participat reprezentanţi ai părinţilor, organizaţii care militează pentru drepturile omului, avocaţi, medici, jurişti. Au lipsit de la discuţii reprezentanţii Ministerului Sănătăţii, aceştia urmând să fie invitaţi într-o şedinţă viitoare.

Majoritatea opiniilor exprimate au fost în favoarea vaccinării informate, dar împotriva impunerii obligativităţii acesteia. Preşedintele Alianţei Părinţilor, Cristian Filip, a arătat că nu se opune vaccinării, ci introducerii obligativităţii acesteia, introdusă în proiectul de lege, argumentând, între altele, că actul medical trebuie efectuat de un medic, şi nu de un funcţionar public, care stabileşte că este epidemie în ţară, ceea ce este o aberaţie. „Actul medical trebuie realizat de către un medic, care ştie precis care este patologia unui pacient al său şi să ia măsurile în consecinţă dacă va face sau nu vaccin. Sunt persoane cu probleme de sănătate majore, cu boli autoimune, care nu au indicaţie pentru vaccinare şi nu ştiu dacă au sau nu aceste probleme de sănătate Şi atunci, nu trebuie să se stabilească dinainte, pe baza unor analize?”, a spus Cristian Filip.

Anca Niţulescu, medic, a arătat că recunoaşte meritele vaccinării – procedură profilactică – dar că se opune obligativităţii, pentru că aceasta ar reprezenta un abuz atât împotriva pacienţilor, cât şi a medicilor. „Se ştie că vaccinările au numeroase reacţii adverse, puse la dispoziţie în prospecte chiar de producătorii de vaccinuri, iar aceste reacţii adverse merg de la uşoare până la grave şi foarte grave, inclusiv ameninţătoare de viaţă cum este şocul anafilactic. În aceste condiţii, sigur, ca medic, care am depus jurământul lui Hipocrate, dacă ştiu că o procedură medicală implică nişte riscuri, eu nu am voie să oblig pacientul să-şi asume acea procedură. Obligativitatea vaccinării contrazice multiple articole din codul de deontologie medicală. (…) Există reacţii adverse care sunt expuse după punerea pe piaţă a vaccinului”, a motivat medicul.

Marina Ioana Alexandru, reprezentant al Alianţei părinţilor, consideră că, aşa cum se prezintă proiectul de lege actual, există „toate cele patru forme ale viciului de consimţământ”. „Actul medical care urmează a se încheia între pacient şi actul medical este lovit de nulitate absolută, pentru că consimţământul pacientului ar urma să fie viciat în toate formele lui. Se impune totodată o informare corectă, completă, în condiţii de neutralitate şi imparţialitate privind avantajele şi dezavantajele fiecărui vaccin în parte. De asemenea, se impune o revizuire a întregului text propus spre a fi aprobat, deoarece se încalcă atât drepturile şi libertăţile fundamentale din Constituţia României, se încalcă autoritatea părintească statuată în mod imperativ prin lege. Refuzul părintelui de a-şi vaccina copilul este în realitate un act de bună credinţă săvârşit cu intenţia clară de a-şi proteja propriul copil ca urmare a temerilor şi nesiguranţei induse de agresivitatea autorităţilor pe acest subiect”, a spus Marina Alexandru.

Horia Draghici, avocat, a arătat că prin proiectul de lege privind vaccinarea se încalcă drepturile fundamentale ale omului – dreptul la viaţă, la sănătate. De asemenea, spune el, se încalcă prevederile imperative ale dreptului internaţional, fiind totodată încurajată o publicitate înşelătoare a vaccinurilor. „Se legiferează caracterul protectiv al vaccinurilor, ceea ce nici măcar producătorul nu garantează. (…) Nu există actualmente o problemă de sănătate publică care să necesite o ingerinţă atât de gravă în drepturile persoanelor. Epidemia de rujeolă apare curent”, a argumentat avocatul.

Maria Nicoleta – Andreescu, director executiv APADOR-CH, a susţinut, pe de altă parte, că obligativitatea vaccinării nu reprezintă o încălcare a drepturilor omului. „În Convenţia Europeană a drepturilor omului foarte puţine drepturi sunt drepturi absolute care nu pot fi niciodată restrânse. Dreptul la viaţă privată şi libertatea de gândire şi conştiinţă sunt drepturi relative, iar asta înseamnă că ele pot fi limitate, restrânse, atunci când limitarea urmăreşte un scop legitim, când limitarea este necesară şi este proporţională cu scopul urmărit. Nu pun la îndoială motivele care au dus la concluzia că această problemă a vaccinării este una de sănătate publică. Ca urmare, dacă este o problemă de sănătate publică, şi scopul legiuitorului este acela de a îmbunătăţi starea de sănătate a populaţiei, din punctul nostru de vedere scopul este legitim şi necesar într-o societate democratică”, a argumentat Andreescu.

Alexandra Overschi, preşedintele Asociaţiei juriştilor pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor, a făcut un apel către parlamentari să se aplece asupra faptului că, prin interdicţia aplicată copiilor nevaccinaţi de a veni la şcoală, se încalcă dreptul acestora la educaţie, drept prevăzut în Constituţie. „În acelaşi timp, copii cu boli cronice pot intra liber în şcoli. Or copilul nevaccinat nu este neapărat bolnav”, a adăugat aceasta. Asociaţia „Mame pentru mame” susţine proiectul legii vaccinării, aşa cum a fost adoptat de Senat, a declarat preşedinta asociaţiei, Ana Măiţă. „Problema cu intrarea în şcoli a copiilor nevaccinaţi este tratată corect de proiect. Părinţii care doresc să beneficieze de resursele acestor instituţii au responsabilitatea de a lua acele măsuri de sănătate publică care privesc nu doar sănătatea propriului copil, ci si a celorlalţi. Proiectul nu reprezintă încălcarea dreptului la educaţie obligativitatea vaccinării. Susţinem totodată modernizarea calendarului de vaccinare din România, suntem în continuare o ţară cu un calendar învechit”, a spus Ana Măiţă.

Contra obligativităţii legii vaccinării au mai pledat părinţii unor copii care au avut reacţii adverse în urma vaccinării – unii decedând – actori, reprezentanţii mai multor asociaţii, unii fiind de părere că vaccinarea obligatorie reprezintă între altele „o mega afacere”. În timpul discuţiilor, unul dintre invitaţi a dorit să protesteze în sală cu o pancartă pe care scria „Nu vaccinării obligatorii”, însă a fost întrerupt de preşedintele Comisiei de sănătate, deputatul Florin Buicu, care i-a explicat că acest gest nu este necesar, atâta timp cât există dezbateri deschise pe acest subiect.

La capătul a aproape două ore de discuţii, deputatul USR Matei Adrian Dobrovie a anunţat, în nume personal, că vaccinarea este necesară, dar nu trebuie să fie obligatorie. „Legea a venit pe repede înainte de la Senat. Am văzut o unanimitate care mă sperie, consider că e mult mai important aşa cum s-a procedat aici – unde dezbaterea are loc înaintea adoptării”, a spus Dobrovie.

Deputata PSD Ileana Cristina Dumitrache a precizat că a depus mai multe de amendamente la proiectul adoptat de Senat, semnate de 95 de colegi parlamentari, şi s-a exprimat la rândul său pentru vaccinare, dar împotriva obligativităţii acesteia. „Nu trebuie sa ne grăbim cu acest proiect, suntem cameră decizională. (…) Nu mi-ar plăcea să-mi vaccinez copilul că aşa spune ministrul Sănătăţii”, a spus deputata care a pledat, după studierea amendamentelor, pentru organizarea unei noi dezbateri care să aducă la aceeaşi masă experţi, specialişti, factori politici. AGERPRES