Reprezentantul României la OMS, Alexandru Rafila, a vorbit la Digi24 despre evoluţia epidemiei de COVID-19, afirmând că cel mai probabil va urma un val doi al infectărilor, iar „critice vor fi probabil ultimele două luni ale acestui an” – noiembrie şi decembrie, „când se estimează la nivelul regiunii europene o creştere importantă a numărului de cazuri”.

De asemenea, Alexandru Rafila a spus că s-ar putea să asistăm spre jumătatea anului viitor la începutul controlului acestei boli, numai dacă vom avea la dispoziţie un vaccin care să fie suficient de eficace.

Părerea mea este că dacă ne vom referi la valul doi, acest val, din ceea ce ştiu şi de la OMS, critice vor fi probabil ultimele două luni ale acestui an – noiembrie şi decembrie, când se estimează la nivelul regiunii europene o creştere importantă a numărului de cazuri. Şi odată cu venirea sezonului rece, cu desfăşurarea activităţilor mai mult în spaţii închise, mai puţin în spaţii deschise, există acest risc. Şi dacă populaţia nu va fi suficient de antrenată, ca să spun aşa, în respectarea acestor măsuri de distanţare, sigur că se poate ajunge şi la un al doilea val, dar în niciun caz nu putem discuta de ani de zile de evoluţie a acestor valuri pandemice. Mai degrabă s-ar putea să asistăm spre jumătatea anului viitor la începutul controlului acestei boli, numai dacă vom avea la dispoziţie un vaccin care să fie suficient de eficace încât să oprească transmiterea, mai ales la categoriile cu risc”, a declarat Rafila.

 

Materialul integral pe www.psnews.ro