Pavilionul central şi pavilionul materno-infantil de la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Slatina, precum şi Secţia de pneumoftiziologie de la Scorniceşti funcţionează fără autorizaţie de securitate la incendiu, a precizat luni, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Olt, Alin Băsăşteanu.

În pavilionul central al SJU Slatina, funcţionează blocul operator şi secţia ATI, iar la această clădire sunt în derulare lucrări de reabilitare termică, urmând să fie înlocuite diferite instalaţii vechi.

Şi în blocul materno-infantil de la SJU Slatina sunt în derulare lucrări de reabilitări pe mai multe etaje.

Fără autorizaţie de securitate la incendiu funcţionează şi una dintre clădirile Spitalului Municipal Caracal (corpul spital), iar Spitalul Balş nu are autorizaţie la incendiu pentru lifturi şi modernizarea clădirii ambulatoriului.

„Pentru Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina, care are în administrare 13 clădiri, în Slatina şi Scorniceşti, au fost emise şapte avize de securitate la incendiu şi o autorizaţie de securitate la incendiu. Dintre cele 13 clădiri, secţia de psihiatrie, din municipiul Slatina, strada Trandafirilor, deţine autorizaţie de securitate la incendiu, la opt clădiri nu au fost executate lucrări de investiţii şi nu este necesară obţinerea autorizaţiei de securitate la incendiu, pentru secţia medicală este emis aviz de securitate la incendiu, iar blocul central, pavilionul materno-infantil şi secţia de pneumoftiziologie, din oraşul Scorniceşti, nu deţin autorizaţie de securitate la incendiu”, a spus Băsăşteanu.

Spitalul de Psihiatrie Cronici Schitu Greci are autorizaţie/aviz de securitate la incendiu pentru majoritatea clădirilor. Şi la Spitalul Corabia sunt autorizaţii sau avize de securitate la incendiu pentru clădirile în care s-au făcut investiţii.

Băsăşteanu a precizat că reprezentanţii ISU Olt au efectuat controale la spitale în prima parte a acestui an.

Începând de luni, reprezentanţii ISU, dar şi reprezentanţi ai Direcţiei de Sănătate Publică vor efectua controale vizând respectarea normelor privind apărarea împotriva incendiilor la secţiile ATI din Slatina şi Caracal. AGERPRES