Devotamentul, profesionalismul, dăruirea și implicarea în îngrijirea pacientului au fost răsplătite la Gala Premiilor de Excelență în Asistența Medicală 2015, organizată de Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România (OAMGMAMR), filiala București, la Muzeul Național de Artă al României, pe 3 iulie 2015.
Asistenții medicali au o contribuție importantă în planificarea serviciilor de sănătate, în procesul de luare a deciziilor terapeutice ca parte a echipei medicale multidisciplinare, precum și în dezvoltarea de politici sanitare adecvate și eficiente. Ei pot și trebuie să contribuie la crearea și implementarea politicilor publice din domeniul formării personalului medical, al sistemelor de livrare a îngrijirilor sigure și de calitate și al finanțării sistemului sanitar.
“Asistenții medicali sunt lideri și parteneri ai sistemului de sănătate, reprezentând o resursă umană vitală pentru asigurarea calității îngrijirilor de sănătate. Acesta este și mesajul Strategiei globale de resurse umane pentru sănătate a Organizației Mondiale a Sănătății, și anume: nu putem vorbi de sănătate fără personal medical și nu putem vorbi de personal medical fără asistenți medicali și moașe. Trebuie să acționăm și să ne intensificăm eforturile pentru ca profesia noastră să fie recunoscută și în România ca fiind esențială pentru optimizarea îngrijirilor medicale și pentru transformarea sistemului sanitar românesc într-unul performant și cost-eficient”, susține asis. med. gen. lic. Doina Carmen Mazilu, președinte OAMGMAMR – Filiala București.
Cea de-a treia ediție a premiilor de excelență în asistență medicală oferite de OAMGMAMR București a reunit peste 400 de asistenți medicali și își propune să promoveze munca și rezultatele extraordinare obținute de asistenții medicali și de moașe.
“Compasiunea stă la baza procesului de vindecare. Se știe că, indiferent de specialitate, asistenții medicali sunt cei care petrec cel mai mult timp cu pacientul. Iată de ce este extrem de important, ca alături de cele mai bune îngrijri, să știm să oferim o vorbă bună, să arătăm înțelegere față de problemele și suferințele pacienților noștri, pentru a-i ajuta să depășească diferitele obstacole apărute în procesul de vindecare. În 2015 premiem abordarea inovativă și le mulțumim colegilor noștri pentru că reușesc zi de zi să ofere îngrijiri eficiente și de cea mai bună calitate”, explică președintele OAMGMAMR – Filiala București.
Prezent la Gala Premiilor de Excelență în Asistența Medicală 2015, ministrul Sănătății, dr. Nicolae Bănicioiu, le-a mulțumit asistenților pentru munca și grija oferită pacienților: “Știu că mediul și condițiile de muncă nu sunt întotdeauna cele mai bune, dar știu că depuneți toate eforturile pentru a face tot ce este mai bun pentru pacient, și anume a-i oferi cele mai bune îngrijiri. Cred că este o idee extraordinară să-i premiem pe cei mai buni dintre colegii noștri și v-aș propune ca pentru anul viitor să organizăm o Gală împreună cu Ministerul Sănătății, pentru a le mulțumi tuturor colegilor din țară”.
14 asistenți medicali și 4 echipe de îngrijiri multidisciplinare, premiați în 2015
La cele cinci categorii de premii de excelență oferite în acest an de OAMGMAMR București s-au distins prin eforturile depuse în slujba pacienților, precum și prin rezultatele extraordinare obținute în educație și cercetare 14 asistenți medicali și patru echipe de îngrijiri multidisciplinare, după cum urmează:
I. Premiul pentru Îngrijiri acordate de către asistenții medicali generaliști, moașele și asistenții medicali în unitățile sanitare: Popovici Steluța, asistent medical generalist licențiat, director de îngrijiri la INBI Matei Balș; Schnaider Virginia, asistent medical pediatrie CMDTAMPB; Diaconu Ioan Anton, asistent medical generalist, Fundația Hospice Casa Speranței
II. Premiul pentru Asistentul medical generalist, moașă și asistentul medical în educație și cercetare: Sultana Georgeta, asistent medical pediatrie, Micii Campioni
III. Premiul pentru Echipe de îngrijire: Echipa de îngrijiri multidisciplinară a Spitalului Clinic de Urgență Bagdasar Arseni; Echipa de asistenți medicali din Centrul de Donare al Spitalului Universitar de Urgență București; Echipa de îngrijiri a Secției Boli Infecțioase HIV/SIDA copii din cadrul INBI Prof Dr. Matei Balș
IV. Premiul special al juriului: Echipa de îngrijiri multidisciplinară a Secției Chirurgie Plastică, Microchirurgie Reconstructivă şi a Unității de Arși Grav, Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Grigore Alexandrescu
V. Premiul pentru întreaga activitate: Achim Mariana Veronica, asistent medical generalist, Spitalul Clinic de Psihiatrie Dr. Alexandru Obregia; Avram Marcel, asistent medical generalist, Spitalul Sf Luca, Bălășoiu Carmen, asistent medical pediatrie, Spitalul Universitar de Urgență București; Constantinescu Viorica, asistent medical obstetrică-ginecologie, Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie Panait Sârbu; Dorobanțu Valerica, asistent medical generalist, Spitalul CF Witting; Hăbuc Laurențiu, asistent medical generalist, Spitalul Bagdasar Arseni; Iane Georgeta, asistent medical generalist, Spitalul Clinic Dr. I Cantacuzino; Moise Georgeta, asistent medical generalist, Spitalul Clinic Coltea; Olinescu Marilena, asistent medical generalist, Spitalul Clinic Colțea; Stoica Constanța, asistent medical generalist, Spitalul Clinic de Urgență București.
Gala Premiilor de Excelență în Asistența Medicală 2015 este un eveniment organizat de OAMGMAMR – Filiala București, cu scopul de a promova dezvoltarea profesiei de asistent medical prin premierea asistențiilor medicali generaliști, moașelor și asistenților medicali pentru devotamentul, profesionalismul și implicarea arătate în îngrijirea pacienților.