O unitate mobilă de tip ATI cu 12 paturi este în curs de instalare la Institutul “Marius Nasta”

O unitate mobilă de tip ATI cu 12 paturi destinată pacienţilor cu COVID-19 care au forme critice este în curs de instalare la Institutul “Marius Nasta”, informează, joi, reprezentanţii unităţii medicale.

“În urmă cu aproximativ 2 ore a ajuns şi este în curs de instalare în cadrul Institutului de Pneumoftiziologie “Marius Nasta” o unitate mobilă tip ATI ce va fi destinată pacienţilor COVID cu forme critice”, afirmă sursa citată.

Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) asigură operarea unităţii mobile.

“Unitatea este venită prin IGSU, care asigură operarea acesteia. Ea este achiziţionată de fundaţia ‘Mereu Aproape’, cu sprijinul fundaţiei ‘Pentru SMURD’. Pe perioada staţionării în actuala locaţie, unitatea va fi sub coordonarea institutului iar personalul va fi alocat prin colaborare DSP – IGSU. Imediat ce instalarea este finalizată şi personalul este alocat, unitatea va fi pusă în funcţiune. Având în vedere dimensiunile tirului pe care este platforma ATI, operaţiunea de plasare în zona stabilită a fost extrem de laborioasă şi a necesitat efort atât din partea echipei IGSU, cât şi a echipei tehnice din ‘Marius Nasta'”, se arată în informare. AGERPRES