La Timișoara, medicul Dorel Săndesc, vicepreședintele Societății Române de Terapie Intensivă, a implementat, în premieră națională, un sistem american care presupune ca o echipă de medici de la ATI să fie prezentă și în alte secții ale spitalului, unde există pacienți gravi care au nevoie de îngrijire susținută. Acest sistem a fost introdus de șase luni, momentan doar pentru secția de neurochirurgie, însă rezultatele sunt uimitoare: cu 50% mai puține cazuri de stop cardiorespirator.
”Am cunoscut acest sistem prin intermediul doamnei dr. Corina Filip care lucrează într-un spital din Massachusetts, SUA, în cosecință am fost într-un schimb de experiență, împreuna cu alți cinci colegi, de la secția ATI, la dânsa în spital. După două săptămâni, ne-am intors și am implementat programul, în aprilie, în secția de neurochirurgie. Era nevoie de acest sistem pentru pacienții gravi care trec, de obicei prin secția de ATI, unde există echipamente complexe dar, după faza critică, au nevoie de o îngrijire susținută”.
Citiți articolul integral pe Medikatv.ro