Edenred, liderul naţional şi mondial în domeniul tichetelor de servicii preplătite continuă să-şi diversifice portofoliul de produse, lansând în România primul card preplătit de cadouri adresat exclusiv companiilor.
După 11 ani de la emiterea primului tichet de servicii preplătite sub marca Ticket Restaurant, Edenred România a lansat, în premieră pentru ţara noastră, un card preplătit de cadouri dedicat în exclusivitate companiilor.
Noul produs Edenred se numeste Compliments® şi este un card de cadouri, preplătit, care poate fi oferit de companii atât propriilor angajaţi, ca element de recompensare sau drept cadou, cât şi partenerilor de afaceri sau clienţilor, ca instrument în programele de marketing şi protocol.
Cardul Compliments® poate fi utilizat pentru plăţi într-o reţea selecţionată de comercianţi care acoperă multiple segmente de interes, de la magazine alimentare până la magazine de cadouri, îmbrăcăminte, încălţăminte, electrocasnice, bricolaj, farmacii etc.
“În acest moment, cardul Compliments este acceptat în peste 1.500 de puncte de vânzare în toată ţara şi suntem în continuare în discuţii cu comercianţi reprezentativi, atât din comerţul tradiţional şi din rândul marilor reţele, cât şi din online. Compliments® aduce ca noutate posibilitatea utilizării în magazine online şi a efectuării de plăţi electronice”, a declarat Iulian Alexe, Director Marketing Edenred România.
Cardul de cadouri Compliments® este un instrument modern, simplu şi inovativ, care răspunde atât noilor sisteme de lucru ale companiilor, cât şi noilor obiceiuri de consum şi de plată ale salariaţilor şi clienţilor acestora. Noul produs Edenred eficientizează unele costuri administrative importante, implicate în soluţiile tradiţionale de recompensare a salariaţilor sau partenerilor de afaceri.
“Piaţa ne-a transmis semnale extrem de încurajatoare cu privire la acest produs. Pe de-o parte, Compliments® simplifică procesul anevoios, mai ales în companiile de dimensiuni importante, al administrării fondurilor sociale sau de marketing. Pe de altă parte, pentru magazinele care acceptă acest card, există avantajul concret al creşterii gradului de lichiditate, prin faptul că sumele acceptate sunt garantate şi decontate rapid. În plus, cardul elimină efortul logistic care intervine în cazul tichetelor de cadouri – colectare, ştampilare, stocare şi livrare – procesarea fondurilor de pe card fiind 100% electronică”, a declarat Iulian Alexe.
Pentru beneficiari, cardul de cadouri Compliments® a pregătit o serie de avantaje speciale, prin intermediul unui club virtual, care le oferă acces la reduceri semnificative în magazinele partenere.
Cardul Compliments® este un produs dezvoltat în cooperare cu MasterCard, cu care Edenred are un parteneriat strategic din anul 2009. Infrastructura de procesare şi tehnologia inovativă pentru cardul Compliments® sunt furnizate de PrePay Solutions, o alianţa între Edenred şi MasterCard. România este a 10-a ţară în care Edenred propune soluţii electronice de plată împreună cu PrePay Solutions şi MasterCard, prin intermediul cardurilor preplătite.
“Lansarea cardului Compliments împreună cu Edenred reprezintă o premieră în România şi suntem foarte încântaţi de oportunităţile pe care acesta le aduce. Utilizând platforma inovatoare MasterCard Private Label, Edenred a reuşit într-un timp record să lanseze un produs revoluţionar pe care îl percepem ca foarte benefic pentru dezvoltarea generală a pieţei de carduri în România”, a declarat Gabriel Ghiţă, Business Development Manager CEE, MasterCard Europe.
“Compliments® reprezintă o nouă etapă în care trece compania noastră şi o reafirmare a spiritului inovativ al companiei noastre. Prin parteneriate de valoare, dezvoltate de-a lungul timpului, care ne-au permis să acumulăm experienţă, suntem acum pregătiţi să lansăm un produs superior celor care ne-au consacrat în piaţă”, a declarat Philippe Blecon, director general Edenred România.
Cardurile de cadouri Compliments® stau la dispoziţia tuturor companiilor care doresc o soluţie modernă, practică şi simplă de a-şi recompensa salariaţii, partenerii de afaceri sau clienţii.
Cine este Edenred
Edenred, liderul mondial în tichete de servicii preplătite, oferă soluţii pentru creşterea bunăstării personale şi îmbunătăţirea performanţelor organizaţiilor. Activând în 40 de ţări, cu 6 000 de angajaţi, aproape 500 000 de clienţi din sectorul public şi privat, 33 milioane de utilizatori şi 1,2 milioane de parteneri afiliaţi, Edenred oferă o gamă largă de produse, grupate în două categorii principale:
• Beneficii pentru angajaţi şi comunităţi prin tichetele de masă şi îmbunătăţirea calităţii vieţii
• Soluţii pentru stimularea performanţei, gestionarea cheltuielilor, motivare şi recompensare şi noi servicii preplătite pe suport electronic.
În 2009, Edenred a generat un volum emis de 12,4 miliarde de euro, din care 50% provenind din pieţele în dezvoltare.
În România, de peste 10 ani, Edenred oferă soluţii pentru o viaţă mai uşoară pentru 1 500 000 de persoane, din cele 35 000 de companii client.