O nouă ”chimio-bombă” inteligentă pentru tratarea cancerului, care face tratamentul mai eficient şi reduce efectele secundare, combinând chimioterapia tradiţională cu hipertermia, a fost recent obţinută de către o echipă internaţională de cercetători, informează agenţia Xinhua, precizând că rezultate preliminare ale cercetărilor au fost prezentate joi la un congres al Societăţii europene de oncologie hipertermică.
Cercetători de la Centrul medical Erasmus, al Spitalului universitar din Rotterdam, au îmbinat chimioterapia şi hipertermia în cadrul unor globule mici adipoase, pe care le-au introdus apoi în fluxul sanguin. Încălzind ”chimio-bombele” şi lăsându-le să explodeze, medicamentele îşi fac treaba pe plan local şi celulele tumorale pot fi ucise.
”În cursul voiajului lor prin fluxul sanguin, ele nu dăunează celulelor sănătoase. Încălzind tumoarea până la 42 de grace Celsius, globulele explodează imediat ce ajung în tumoare şi abia apoi sunt libere medicamentele chimioterapeutice”, a declarat Timo ten Hagen, de la Laboratorul de oncologie chirurgicală experimentală al Centrului medical Erasmus.
”Terapia s-a dovedit a fi un mare succes în studiile europene cu pacienţi”, a declarat fizicianul Gerard van Rhoon, de la Erasmus MC-Daniel den Hoed.
Spre deosebire de chimioterapia standard, în restul organismului pătrunde mai puţină chimioterapie, afirmă cercetătorii. Aceasta reduce riscul efectelor secundare şi pacienţii au mai puţin de suferit în ce priveşte căderea părului şi iritarea mucoaselor. AGERPRES