Specialişti în cardiologie, pediatrie, geriatrie, hematologie, vaccinologie şi  antibioterapie sunt prezenţi, începând de joi până pe 12 octombrie, la Brăila, la Conferinţa regională a medicilor de familie.

Devenită deja tradiţie, Conferinţa regională „Medicina de familie – prima linie în asistenţa primară” se află la cea de-a XIV-a ediţie şi aduce în atenţia participanţilor teme de interes pentru practica medicului de familie, considerat „piatra de bază” a sistemului medical.   Evenimentul va fi coordonat de preşedintele Societăţii Medicilor de Familie Brăila, dr. Viorica Naumov, şi va fi structurat pe mai multe teme între care se numără vaccinarea la adulţi, rezistenţa la antibiotice, radioterapia modernă, paliaţia pentru pacienţi oncologi şi non-oncologici, sindromul de apnee în somn la copii, tulburările cognitive ale pacientului cu diabet, scurgerile de lichid amniotic şi riscurile adiacente, anemia sub toate formele ei, dermatita atopică, terapia biologică în recuperarea post AVC, TCC şi demenţă, terapia anticoagulantă la vârstnic, vertijul, durerea neuropată, piciorul diabetic, fragilitatea vârstnicului şi cele mai noi ghiduri cardio, gastro, dislipidemii, diabet.

Printre lectorii care au confirmat participarea se numără prof. univ. dr. Liana Gheorghe, prof. univ. dr. Mircea Diculescu, prof. univ. dr. Mirela Manea, dr. Cristina Stănescu, dr. Diana Ratea, dr. Mihaela Dorina Ştefănescu, dr. Ileana Brânză, dr. Liliana Chitanu, dr. Daniela Ştefănescu, dr. Cristiana Voineag, dr. Ciprian Pop-Began, conf. univ. dr. Ginel Baciu, dr. Dorina Nastasia Petra, dr. Claudia Floriana Suciu, dr. Ana Camelia Grigore, dr. Marta Lefter, dr. Cătălin Buga, dr. Iozefina Botezatu, dr. Valentina Adochiţei, dr. Iulia Olaru, dr. Ana Maria Vintilă, dr. Alina Pleşa, dr. Oana Roxana Ciobotaru, dr. Marinela Olaroiu van den Heuvel, dr. Ioana Dana Alexa, dr. Teodora Alexa Stratulat, dr. Oana Patrinoiu, dr Mihaela Popescu, dr. Mariana Pavel, dr. Mihaela Daniela Baltă, dr.Wim J. A. van den Heuvel, dr. Ioana Vodă, dr. Norica Toader, dr. Daniela Măciucă, dr. Marcela Vasilescu şi dr Viorica Naumov.  În cadrul conferinţei va fi prezentat rezultatul sondajului naţional „Medicul de familie – în oglindă”, care va scoate în evidenţă modul în care se văd medicii de familie şi cum îi văd cei din jur.

Conferinţa este organizată de Societatea Medicilor de Medicină Generală/ Medicina Familiei Brăila. AGERPRES