bolnavi-salon.jpgNumărul cazurilor de cancer al sistemului nervos central a crescut în ultimii ani, cea mai afectată fiind populaţia activă cu vârste între 40 şi 60 de ani, a declarat vineri într-o conferinţă de presă preşedintele Societăţii Române de Neurochirurgie (SRN), profesor doctor Mircea Gorgan.

„Un cancer cerebral modifică comportamentul, afectează viaţa în comunitate. Cel mai des se întâlneşte la segmentul de de vârstă 40-60 de ani. În ultimii ani numărul de cazuri a crescut şi la copiii cu vârste între 0-3 ani. Ca incidenţă este a treia cauză de mortalitate în România”, a spus prof. dr. Gorgan. Potrivit acestuia, cancerul cerebral nu este provocat de telefonul mobil, dar s-a dovedit că apariţia unor tumori benigne este în corelaţie directă cu gradul de utilizare a acestuia.

Mircea Gorgan a arătat că în fiecare an Spitalul de Urgenţă de Neurochirurgie „Bagdasar Arseni” efectuează peste 6.000 de intervenţii neurochirurgicale. Capitala cu cele 11 secţii ale sale de neurochirurgie acoperă 60% din patologia ţării, a adăugat el. „Dotarea este foarte scumpă. În această lună se încheie procesul de reabilitare a Spitalului Bagdasar Arseni. S-a realizat o unitate medicală la standarde europene. Mobilierul medical a costat 6 milioane de euro”, a afirmat preşedintele SRN.

El a menţionat că unele dintre cauzele apariţiei cancerului sunt de ordin genetic. De asemenea, acesta este cauzat şi de expunerea la diferite noxe, lacuri, retrovirusuri, de expunerea la soare, de alimentaţie, dar şi de gradul de iradiere ridicat de acasă sau de la serviciu. „Plusul nostru este factorul uman, în sensul că întotdeauna medicina românească a stat foarte bine”, a susţinut Gorgan.
Medicul a precizat că amorţeala membrelor, imobilitatea, migrenele, în cazul în care acestea persistă mai multe zile, pierderea cunoştinţei pot fi simptome ale unor probleme neurologice. În România îşi desfăşoară activitatea 250 de neurochirurgi. AGERPRES