Noul manager interimar al Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Satu Mare, Camilo Coste, îşi propune acreditarea unităţii în unitate de gradul trei, dar şi transformarea acestuia într-un spital clinic.

Vreau să trec acest spital mai mult decât merită, mai mult decât categoria a patra de clasificare, dar nu se poate face acest lucru înainte de acreditarea completă a spitalului, adică inclusiv a laboratorului şi a îndeplinirii condiţiilor nu minimale, ci eu tind spre maximale, ale condiţiilor impuse de acreditare, care includ atât managementul general cât şi managementul calităţii serviciilor medicale. Ţelul este de a-l ridica din categoria a patra în categoria a treia şi după aceea dacă vom reuşi sau voi lăsa condiţiile necesare pentru a se ridica în categoria imediat superioară, a doua deja„, a declarat Camilo Coste, în prima conferinţă de presă de după instalare.

Acesta îşi mai propune crearea unui parteneriat cu universităţile de profil din regiune şi transformarea în spital clinic. „Astăzi am aflat că există mai mulţi colegi care au doctoratele în medicină şi care prin absolvirea cursului de psihopedagogie şi luarea contractului cu universităţi din apropiere, avem Oradea, avem Cluj, avem Târgu Mureş, sigur vom obţine cel puţin trei secţii să devină secţii clinice în condiţiile în îndeplinirii condiţiile necesare pentru obţinerea titlurilor universitare de către colegii noştri, astfel încât spitalul să devină spital clinic”, a mai spus noul manager. El a precizat că în timp scurt trebuie refăcute organigrama şi statul de funcţii pe necesităţile reale ale spitalului.

Dr. Camilo Coste, de profesie medic primar ortopedie traumatologie, doctor în medicină, fost manager general al Spitalului militar Cluj-Napoca, a fost numit pe 20 ianuarie manager interimar la SJU Satu Mare, după ce Marcela Papici a fost eliberată din funcţie în urma unui audit. „Analizând sesizările şi informaţiile venite din partea societăţii civile şi medicale din ultima perioadă, care erau urmate de analize şi verificări amănunţite din partea Consiliului de Administraţie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Satu Mare şi a Compartimentului de Audit al Consiliului Judeţean Satu Mare privind problemele de management la nivelul Spitalul Judeţean de Urgenţă Satu Mare, a devenit iminentă luarea unor măsuri urgente. Pe baza rapoartelor de audit primite, analizând deciziile şi recomandările Consiliului de Administraţie de la Spitalul Judeţean Satu Mare, totodată ţinând cont de rapoartele Corpului de control al Ministerului Sănătăţii legat de activitatea Spitalului Judeţean de Urgenţă Satu Mare, preşedintele Consiliului Judeţean Satu Mare, Pataki Csaba, în data de azi, 20.01.2017, a emis dispoziţia privind încetarea prin reziliere de plin drept a contractului de management a doamnei Papici Marcela Anamaria”, precizează informarea Consiliului Judeţean. AGERPRES