Şeful Clinicii de Chirurgie Cardiovasculară din cadrul Institutului de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare şi Transplant (IUBCvT) Târgu Mureş, dr Horaţiu Suciu, a declarat că noul Institut al Inimii, pentru care s-a obţinut o finanţare în valoare de aproape 105 milioane de euro prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), va permite efectuarea unui număr mult mai mare de operaţii, inclusiv transplanturi cardiace.

„Planul unui nou institut vine în întâmpinarea unei nevoi reale, atât a pacienţilor, cât şi a medicilor. Scopul acestui nou institut, al acestei noi clădiri, este de a creşte numărul de intervenţii chirurgicale, inclusiv de transplanturi cardiace. Deci bineînţeles, faptul că nu există acest institut înseamnă că facem mai puţin decât am putea face, pentru că aici marea problemă nu este resursa umană pe care noi o avem şi suntem mândri de acest lucru. Toţi medicii specialişti din toate domeniile chirurgie cardiovasculară, cardiologi, anestezişti sunt pregătiţi pentru a face mai mult şi de aceea această nouă investiţie este foarte utilă. Suntem convinşi că se va traduce într-un număr mult mai mare de proceduri. Dar în momentul actual, evident, suntem limitaţi la un anumit număr de proceduri, între care evident şi numărul de transplanturi cardiace. În momentul în care lucrurile vor reveni la o dotare corespunzătoare secolului 21, evident şi noi ne vom face treaba mult mai bine şi din acest punct de vedere al numărului de transplanturi”, a declarat presei dr Horaţiu Suciu.

Şi şeful Secţiei ATI din cadrul IUBCvT Târgu Mureş, dr Sorin Paşcanu, a arătat că un nou Institut al Inimii la Târgu Mureş este aşteptat cu nerăbdare de către specialiştii de aici, care sunt limitaţi de spaţiile deţinute.

„Suntem limitaţi de numărul donatorilor şi de logistica întreagă din jurul transplantului, inclusiv de spaţiile fizice de care dispunem. Ca număr de specialişti, ca dotare, am putea face mult mai mult, acum facem transplanturile în centrul pediatric, pentru că aici avem condiţiile necesare (…) Noul Institut este un pas absolut necesar şi logic pe care îl pregătim de ani buni, de mult ne dorim asta. Ne pregătim inclusiv personal pentru asta şi e un întreg proces. Nu ajunge pur şi simplu să faci o clădire în care să te muţi, trebuie să ştii ce vrei, cum şi cu cine. Noi sperăm că această nouă casă ce ne va fi oferită să aducă un plus important şi de calitate, şi de cantitate”, a afirmat dr Sorin Paşcanu.

Conducerea IUBCvT Târgu Mureş consideră că finanţarea de aproape 105 milioane de euro pentru acest nou institut, obiectiv situat pe primul loc din România în strategia de dezvoltare a sistemului de sănătate, reprezintă şi recunoaşterea muncii colectivului de profesionişti ale căror rezultate certifică folosirea cu folos a acestei sume impresionante care va fi investită în sănătatea oamenilor.

Noul Institut al Inimii de la Târgu Mureş se preconizează că va fi construit până în anul 2026. AGERPRES