tucmeanu_alin_2015.jpgPeste 45 de molecule noi ar putea intra pe lista de medicamente compensate şi gratuite condiţionat prin intermediul contractelor cost-volum în a doua jumătate a lunii mai, a declarat marţi, în urma unei dezbateri, secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Alin Ţucmeanu.

„Pentru 45 de molecule sunt deja emise decizii şi alte 68 de molecule sunt în contestaţii. Vor intra mai mult de 45 de molecule, pentru că în două săptămâni se vor rezolva contestaţiile. Moleculele vor fi pentru afecţiunile cronice, pacienţii cu afecţiuni oncologice, diabet, boli infecţioase. Aşa cum a spus şi domnul ministru, economia care se va face prin actualizarea preţurilor la medicamente este în jur de 200-300 de milioane de lei. Sperăm ca după 15 mai să avem toate calculele pentru preţuri. Medicamentele care vor intra pe lista de compensate şi gratuite condiţionat prin contractele cost-volum vor ajunge în a doua jumătate a lunii mai sau maxim 1 iunie”, a afirmat secretarul de stat.

Pe de altă parte, directorul executiv al Asociaţiei Române a Producătorilor Internaţionali de Medicamente, Dan Zaharescu, a spus că în prezent nu se cunoaşte cuantumul fondurilor alocate pentru medicamentele care vor intra pe lista de compensate şi gratuite prin intermediul contractelor cost-volum.
El a afirmat că în acest sens este nevoie de foarte multă transparenţă, claritate şi predictibilitate. „Ceea ce se întâmplă în acest moment ne face să ne punem foarte multe semne de întrebare. Sunt foarte multe lucruri care trebuie clarificate. Dacă se vor clarifica în următoarele 10 zile, la jumătatea lunii mai ar putea să fie fezabile”, a precizat Zaharescu.

Referindu-se la decontarea investigaţiilor de către producătorii de medicamente, Zaharescu a arătat că pentru acest lucru nu ar mai rămâne bani, având în vedere că Ministerul Sănătăţii şi Casa de Asigurări de Sănătate vor un discount cuprins între 75 şi 95% pentru medicamente care intră pe listă prin contractele cost-volum. „(…) În clipa în care ţi se cere să dai un discount care este cuprins între 75 şi 95% pentru ca să iei un anumit număr de pacienţi semnificativi din numărul de pacienţi eligibili, nu văd de unde mai rămân bani pentru ca să poţi să plăteşti şi investigaţiile. Am propus ca investigaţiile care sunt necesare pentru stabilirea eficacităţii medicamentului sau pentru probarea rezultatelor medicamentelor să fie incluse în pachetele de servicii care sunt acoperite de către CNAS”, a adăugat Dan Zaharescu. AGERPRES