celula.jpgBolnavii de leucemie care prezintă celule stem canceroase deosebit de active au şanse de supravieţuire mai puţin favorabile, conform unui studiu publicat marţi, studiu ce confirmă ipoteza conform căreia celulele stem îndeplinesc un rol extrem de important în evoluţia acestei maladii, informează AFP.

Acest studiu publicat în numărul de marţi al revistei Journal of the American Medical Association (JAMA) este unul dintre primele care confirmă ipoteza conform căreia celulele stem canceroase pot explica de ce anumite cancere sunt mai puţin sensibile la tratament şi au tendinţa de a reapărea.

Cel puţin o parte a cancerelor sunt dependente de acea mică populaţie de celule canceroase ce sunt rezistente la tratamente şi sunt capabile să se regenereze, explică autorii studiului, cercetători din cadrul Facultăţii de Medicină a Universităţii Stanford (California).


Aceste celule pot fi folosite pentru a prezice evoluţia cancerelor într-un grup stabilit de bolnavi şi, în viitor, vor permite adaptarea tratamentelor în funcţie de nevoile fiecărui bolnav.


„Implicaţiile clinice ale acestei descoperiri sunt enorme. Dacă nu vom reuşi să obţinem nişte terapii care să vizeze celulele canceroase capabile să se regenereze şi care sunt rezistente la chimioterapie, tratamente convenţionale, pacienţii vor continua să sufere recidive ale bolilor”, susţine Dr. Ash Alizadeh, profesor de oncologie la Universitatea Stanford şi co-autor al acestui studiu. AGERPRES