Premiului Nobel pentru medicină pe anul 2020 a fost acrodat pentru descoperirea virusului hepatitei C

Cercetătorii Harvey J. Alter, Michael Houghton şi Charles M. Rice au fost desemnaţi, pe 5 octombrie, laureaţii premiului Nobel pentru medicină pe anul 2020 pentru descoperirea virusului hepatitei C, conform anunţului făcut de Thomas Perlmann, secretar general al Comitetului Nobel de la Institutul Karolinska din Stockholm, Suedia.
Cei trei cercetători au fost recompensaţi pentru ”contribuţia lor decisivă în lupta împotriva hepatitei transmisibile prin sânge, o problemă majoră de sănătate globală, care poate să cauzeze ciroză şi cancer hepatic”, potrivit anunţului Comitetului Nobel.
Harvey J. Alter, Michael Houghton şi Charles M. Rice sunt autorii unor descoperiri fundamentale, care au dus la identificarea unui nou virus – virusul hepatitei C. Înainte de cercetările lor, depistarea virusurilor hepatitei A şi B a reprezentat un important pas înainte, dar cele mai multe cazuri de hepatită transmisibilă prin sânge rămâneau inexplicabile. Descoperirea virusului hepatitei C a dezvăluit cauzele acelor cazuri de hepatită cronică şi a făcut posibilă dezvoltarea unor teste sangvine şi a unor noi medicamente, care au salvat milioane de vieţi.

Hepatita – o ameninţare globală pentru sănătatea umană
Inflamaţia ficatului, sau hepatita, este cauzată în principal de infecţii virale, deşi abuzul de alcool, toxinele din mediul înconjurător şi anumite boli autoimune reprezintă la rândul lor cauze importante ale acestei afecţiuni. În anii 1940, devenise clar că existau două tipuri principale de hepatită infecţioasă. Primul tip, numit hepatita A, este transmis prin apă poluată sau alimente şi, în general, are un impact redus asupra sănătăţii pe termen lung a pacientului. Al doilea tip este transmis prin sânge şi lichide corporale şi reprezintă o ameninţare mult mai serioasă, întrucât poate să ducă la o boală cronică, odată cu dezvoltarea cirozei şi a cancerului hepatic. Această formă de hepatită este foarte perfidă, deoarece indivizi aparent sănătoşi pot să fie infectaţi timp de mai mulţi ani înainte de apariţia unor complicaţii medicale serioase. Hepatita transmisibilă prin sânge este asociată cu rate importante de morbiditate şi mortalitate şi cauzează peste 1 milion de decese în fiecare an la nivel mondial, fiind din acest motiv o ameninţare globală la adresa sănătăţii umane, comparabilă cu infecţiile cu HIV şi cu tuberculoza.

Un agent infecţios necunoscut
Cheia pentru o intervenţie de succes împotriva bolilor infecţioase constă în identificarea agentului care le cauzează. În anii 1960, Baruch Blumberg a descoperit că o formă de hepatită transmisibilă prin sânge era cauzată de un virus care a devenit cunoscut sub numele de virusul hepatitei B, iar descoperirea lui a dus apoi la dezvoltarea unor teste de diagnosticare şi la apariţia unui vaccin eficient. Pentru acea descoperire, Baruch Blumberg a fost recompensat cu premiul Nobel pentru medicină în 1976.
În acea perioadă, Harvey J. Alter, cercetător la US National Institutes of Health, studia apariţia cazurilor de hepatită la pacienţi care au beneficiat de transfuzii sangvine. Deşi testele de sânge pentru nou-descoperitul virus al hepatitei B au redus numărul de cazuri de hepatită asociată transfuziilor, Harvey J. Alter şi colegii lui au demonstrat, plini de îngrijorare, că un număr mare de cazuri continuau să apară. Testele pentru hepatita A au fost dezvoltat tot în acea perioadă şi devenise foarte clar că hepatita A nu era cauza acelor cazuri inexplicabile.
O importantă sursă de îngrijorare avea la bază faptul că numeroşi pacienţi care primiseră transfuzii sangvine au dezvoltat hepatită cronică din cauza unui agent infecţios necunoscut. Harvey J. Alter şi colegii lui au arătat că sângele prelevat de la acei pacienţi putea să transmită boala la cimpanzei, singurele gazde posibile ale virusului cu excepţia oamenilor. Studiile ulterioare au demonstrat, de asemenea, că agentul infecţios necunoscut avea caracteristicile unui virus. Investigaţiile metodice realizate de Harvey J. Alter au reuşit să definească astfel o formă nouă, distinctă, de hepatită cronică virală. Misterioasa maladie a devenit cunoscută în acea vreme sub numele de “hepatita non-A, non-B”.

Identificarea virusului hepatitei C
Identificarea noului virus devenise o prioritate. Toate tehnicile tradiţionale folosite pentru depistarea virusurilor au fost utilizate, dar, în pofida acelor eforturi, cercetătorii nu au putut să izoleze noul virus timp de peste un deceniu. Michael Houghton, care lucra pentru compania farmaceutică Chiron, a realizat munca asiduă de care era nevoie pentru izolarea secvenţei genetice a virusului. Houghton şi colegii lui au creat o colecţie de fragmente de ADN din acizii nucleici găsiţi în sângele unui cimpanzeu infectat. Cele mai multe dintre acele fragmente proveneau din genomului cimpanzeului, dar oamenii de ştiinţă au prezis că altele ar fi putut să provină de la virusul necunoscut. Plecând de la premisa că anticorpii împotriva virusului ar fi prezenţi în sângele prelevat de la pacienţii de hepatită, cercetătorii au folosit serul pacienţilor pentru a identifica fragmentele de ADN viral clonate care codifică proteinele virale. În urma unei cercetări cuprinzătoare, o clonă pozitivă a fost descoperită. Studiile ulterioare au arătat că acea clonă era derivată dintr-un nou virus ARN aparţinând familiei flavivirusurilor şi care a fost denumit virusul hepatitei C. Prezenţa anticorpilor în sângele pacienţilor cu hepatită cronică sugera cu o foarte mare probabilitate faptul că acesta era virusul considerat “agentul lipsă”.

Importanţa descoperirii recompensate cu premiul Nobel
Descoperirea virusului hepatitei C de către laureaţii premiului Nobel pentru medicină pe anul 2020 reprezintă o realizare esenţială în cadrul luptei pe care omenirea o duce cu maladiile infecţioase. Datorită descoperirilor lor, teste sangvine extrem de sensibile ce permit depistarea acestui virus sunt în prezent disponibile şi existenţa lor a eliminat în mare parte cazurile de hepatită post-transfuzii în multe părţi ale lumii, contribuind la îmbunătăţirea sănătăţii globale. Descoperirile făcute de cei trei laureaţi Nobel au permis, de asemenea, dezvoltarea rapidă a unor medicamente antivirale concepute pentru a combate direct hepatita C. Pentru prima dată în istorie, această boală poate fi de acum vindecată, crescând speranţele legate de posibilitatea eradicării virusului hepatitei C în rândul populaţiei mondiale. Pentru îndeplinirea acestui obiectiv, va fi nevoie însă de eforturi internaţionale, care să faciliteze campanii de testare şi pentru ca medicamentele antivirale să devină disponibile la nivel global.

Harvey J. Alter s-a născut în 1935 la New York. A obţinut diploma de medic după ce a studiat la Universitatea Rochester şi a făcut un stagiu de medicină internă la Strong Memorial Hospital din cadrul University Hospitals din Seattle. În 1961, s-a alăturat National Institutes of Health (NIH), apoi a lucrat mai mulţi ani la Universitatea Georgetown, înainte de a reveni la NIH în 1969 în calitate de coordonator al departamentului de medicina transfuziilor.
Michael Houghton s-a născut în Marea Britanie şi a obţinut doctoratul în 1977 la King’s College din Londra. A lucrat pentru G.D. Searle & Company înainte de a se transfera la Chiron Corporation, în California, în 1982. S-a mutat apoi în 2010 la Universitatea Alberta, unde este profesor titular la catedra de virusologie. Savantul britanic este şi directorul Institutului de Virusologie Aplicată Li Ka Shing.
Charles M. Rice s-a născut în 1952 în Sacramento. A obţinut doctoratul în 1981 la California Institute of Technology, unde a urmat apoi studii post-doctorale în perioada 1981-1985. În 1986 a înfiinţat un grup de cercetare la Facultatea de Medicină a Universităţii Washington din St. Louis, unde a devenit profesor titular în 1995. Din 2001 este profesor la Universitatea Rockefeller din New York.

Premiul Nobel pentru fiziologie sau medicină este primul anunţat din seria distincţiilor atribuite în fiecare an la începutul lunii octombrie.
În 2019, premiul Nobel pentru medicină a fost atribuit cercetătorilor William G. Kaelin jr., Peter J. Ratcliffe şi Gregg L. Semenza pentru ”descoperirea modului în care celulele simt şi se adaptează la disponibilitatea oxigenului”.
Cu excepţia distincţiei acordate în domeniul economiei, aceste premii au fost iniţiate de magnatul suedez Alfred Nobel (1833-1896), inventatorul dinamitei.
În 2020, fiecare premiu Nobel va fi însoţit de un cec în valoare de 10 milioane de coroane suedeze (1,1 milioane de dolari), în creştere faţă de suma de 9 milioane de coroane suedeze primită de laureaţii din anii precedenţi. AGERPRES