Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat, duminică, întrebat fiind dacă se simte vinovat pentru ce s-a întâmplat la Piatra Neamţ, că vinovăţia aparţine tuturor deoarece „am acceptat timp de 30 de ani să trăim într-o astfel de situaţie medicală”.
„Pentru situaţia de 30 de ani, şi pentru autorităţile locale şi neimplicare cred că suntem vinovaţi toţi din această ţară, nu numai sistemul medical şi nu numai autorităţile locale, fiindcă am acceptat timp de 30 de ani să trăim într-o astfel de situaţie medicală”, a afirmat Tătaru, la Leţcani.
Întrebat că măsuri va lua pentru ca o astfel de tragedie să nu se mai întâmple, ministrul a menţionat reevaluarea managementului şi „tot ce înseamnă reevaluarea capacităţii de tratament a unităţilor sanitare, tot ce înseamnă coordonare”. „Nu ştiu dacă vom da afară managerii. Coordonarea activităţii medicale trebuie să fie cea care reflectă activitatea lor”, a precizat Nelu Tătaru.
Acesta a mai a declarat că în timpul incendiului izbucnit sâmbătă seara la Spitalul Judeţean din Neamţ au ars complet opt paturi de la ATI, iar alte opt, aflate într-un salon alăturat celui în care s-a produs incendiul, pot fi folosite. „Doar secţia de terapie intensivă. (…) Acolo opt paturi au ars complet. În celelalte opt au fost cei care au fost coborâţi la Primire Urgenţe. Pot fi folosite. În următoarea perioadă dorim evaluarea şi refacerea terapiei intensive. Îi mutăm la etajul trei, unde era cealaltă terapie intensivă care a funcţionat până astăzi şi care are o capacitate de 12 paturi pe ATI”, a explicat ministrul Sănătăţii. AGERPRES