Încă un pacient care s-a aflat în Pavilionul V al Institutului „Matei Balş” în timpul incendiului din 29 ianuarie a murit, numărul total al celor decedaţi ajungând la 17.

„Ministerul Sănătăţii a fost informat astăzi despre un deces în rândul pacienţilor care s-au aflat în Pavilionul V al Institutului Naţional de Boli Infecţioase „Matei Balş” din Bucureşti în timpul incendiului din 29 ianuarie 2021″, precizează marţi MS.

Este vorba despre o femeie în vârstă de 80 de ani, transferată după incendiu la Spitalul Militar Central din Bucureşti.

Pacienta a fost diagnosticată cu o formă severă de SARS-CoV-2 şi prezenta multiple afecţiuni asociate.

În acest caz, ancheta medico-legală va stabili cauzele decesului. AGERPRES