Colegiul Medicilor Stomatologi din România a transmis Ministerului Sănătății o serie de propuneri privind modificarea Ordonanței 124/1998, privind organizarea și funcționarea cabinetelor medicale, în cadrul procesului de consultare lansat de inițiatori.
La solicitarea CMSR, Ministerul Sănătății a introdus în proiectul de Ordonanță o serie de mențiuni cu impact pentru comunitatea medicilor stomatologi, care se regăsesc în mare măsură în următoarele prevederi normative:
Art 1, alin 5, lit b – (5) Cabinetele medicale se pot înființa și funcționa în baza Legii societăţilor nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu îndeplinirea următoarelor condiții: b) administratorul sau cel puțin o treime din numărul membrilor consiliului de administrație să fie medici membri ai Colegiului Medicilor din România sau ai Colegiului Medicilor Stomatologi din România.
Art 1, alin 6, lit b – (6) Cabinetele medicale se pot înființa în baza Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, cu modificările şi completările ulterioare, cu îndeplinirea următoarelor condiții: b) președintele sau cel puțin o treime din numărul membrilor consiliului director să fie medici membri ai Colegiului Medicilor din România sau ai Colegiului Medicilor Stomatologi din România.
Art. 2 – (1) Cabinetul medical individual este forma de exercitare a profesiei de medic, în cadrul căruia îşi desfășoară activitatea medicul cu drept de liberă practică, titular, care poate avea salariați sau colaboratori medici și / sau orice altă categorie de personal.
Articolul 4 se modifică și va avea următorul cuprins la alin. (3) : Publicitatea derulată de unitățile sanitare în care sunt promovați medici, se va realiza cu respectarea normelor privind publicitatea și reclama medicilor, reglementate prin Codul de Deontologie Medicală.
Articolul 6 se modifică și va avea următorul cuprins la alin. 3 – Controlul privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea cabinetelor medicale, indiferent de forma de organizare, se exercită de către personalul împuternicit de Ministerul Sănătății, din cadrul Inspecției Sanitare de Stat și al direcțiilor de sănătate publică județene, respectiv a municipiului București, precum și de către personalul cu atribuții din cadrul Colegiului Medicilor din România și Colegiului Medicilor Stomatologi din România, în funcție de obiectul de activitate al cabinetului medical.
Articolul 7 se modifică și va avea următorul cuprins: Cabinetul medical trebuie să dispună de o dotare minimă, stabilită prin ordin al Ministrului Sănătății la propunerea Colegiului Medicilor din România sau a Colegiului Medicilor Stomatologi, după caz, în funcție de obiectul de activitate al cabinetului medical.
Proiectul de lege a fost publicat în forma actualizată, în transparență decizională, pe 27 ianuarie pe site-ul MS și poate fi consultat la acest link:
https://www.ms.ro/ro/transparenta-decizionala/acte-normative-in-transparenta/ordonan%C8%9B%C4%83-a-guvernului-privind-modificarea-ordonan%C8%9Bei-guvernului-nr-1241998-privind-organizarea-%C5%9Fi-func%C5%A3ionarea-cabinetelor-medicale/
Deși Ministerul Sănătății nu a păstrat corespondența în funcție de domeniu prevăzută prin formularea propusă de CMSR – “membri ai Colegiului Medicilor din România, respectiv medici stomatologi membri ai Colegiului Medicilor Stomatologi din România”, varianta care apare în documentul publicat în cadrul procesului de transparență decizională, prin care “administratorul sau cel puțin o treime din numărul membrilor consiliului de administrație trebuie să fie medici membri ai Colegiului Medicilor din România sau ai Colegiului Medicilor Stomatologi din România” permite ca cele două organisme profesionale să poată trage la răspundere membrii acestora.
Pentru a consulta în integralitate propunerile transmise de către CMSR în cadrul procesului de consultări și a procedurii de transparență decizională, puteți să consultați poziția instituțională a organizației în cele două documente suplimentare încărcate pe site-ul CMSR: https://cmsr.ro/comunicat-de-presa-privind-modificarile-cadrului-normativ-privind-organizarea-si-functionarea-cabinetelor-medicale/