Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a numit-o pe Olimpia-Iulia Zoican în funcţia de manager interimar al Institutului de Fonoaudiologie şi Chirurgie Funcţională ORL „Prof. Dr. Dorin Hociotă” din Bucureşti.

Zoican o înlocuieşte pe Andreea-Natalia Marinescu, al cărei contract a expirat şi care conducea institutul din 2009.

„Voi fi partenerul medicilor şi al întregului personal din spitale care îşi fac meseria la cele mai înalte standarde de profesionalism, cu empatie şi cu respect pentru pacienţi şi colegi”, a declarat Vlad Voiculescu, citat într-un comunicat de presă transmis marţi de Ministerul Sănătăţii.

Potrivit comunicatului, în cadrul unei întâlniri pe care a avut-o săptămâna trecută cu o parte a personalului medical, ministrului Voiculescu i s-au adus la cunoştinţă o serie de nereguli la nivelul unităţii sanitare.

„Întâlnirea a fost organizată ca urmare a petiţiei publice lansată de mai mulţi medici în mai 2018, în care acuzau, printre altele, imposibilitatea utilizării tuturor sălilor de operaţie ale instituţiei de către toţi medicii angajaţi, acestea fiind ‘rezervate’ şi ‘închise’ cu riscul periclitării stării de sănătate a pacienţilor, imposibilitatea asigurării de către medicii din gardă a asistenţei medicale de urgenţă în gărzi la standarde şi în condiţii optime pentru pacienţi şi un mod de adresare ofensator, jignitor şi umilitor în unitatea medicală”, se arată în comunicat. AGERPRES