Ministrul Sănătăţii, Ritli Ladislau a anunţat, sâmbătă, la Oradea, finalizarea pachetului de bază revizuit , care nu scoate din liste niciun medicament ori serviciu medical, dar reglementează accesibilitatea şi reduce durata de spitalizare pentru anumite afecţiuni.
„Pentru prima dată public, am finalizat acel pachet de bază revizuit despre care s-a discutat foarte mult. Este o creaţie comună împreună cu nişte specialişti din Anglia, studiul a început în septembrie 2011 şi, în această etapă, pachetul de bază revizuit înseamnă că practic nu se atinge niciun fel de serviciu, niciun medicament nu este eliminat din pachetul de bază, dar accesibilitatea este foarte bine reglementată”, a precizat Ritli, într-o conferinţă de presă.
În cazul unor medicamente foarte utile, foarte căutate, foarte necesare, uneori şi foarte scumpe, acestea vor fi „prescrise numai conform indicaţiilor şi nu în afara indicaţiilor”. „Vedeţi pe site-ul ministerului ce grupe de medicamente sunt interesate, dar să nu creadă nimeni că s-a tăiat vreun medicament de pe listă. Nu s-a eliminat nimic de pe listă, în cadrul pachetului de bază revizuit bolnavii beneficiază mai departe de acestea, dar acolo unde trebuie. Profesioniştii au acceptat, noi am mers pe recomandări profesionale”, a subliniat ministrul.
Al doilea nivel priveşte reducerea duratei de spitalizare pentru anumite afecţiuni. S-a observat, a spus ministrul, că bolnavii stau prea mult în spital în anumite cazuri, lucru care este foarte costisitor pentru unele afecţiuni, cum ar fi de exemplu rectoscopia sau unghia încarnată. ”La noi stau cu 3-4-5 zile mai mult decât media europeană. S-a luat media spitalizărilor din ultimii ani, corelată cu practica internaţională şi s-a făcut pentru fiecare specialitate lista cu durata optimă de spitalizare pe diferite grupe de afecţiuni”, a arătat Ritli Ladislau. AGERPRES