medic.jpgDeblocarea posturilor din sistemul sanitar va avea loc probabil în a doua jumătate a anului, în funcţie de cum se va face rectificarea bugetară, a declarat, miercuri, ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolaescu, în cadrul întâlnirii cu conducerea Federaţiei Sanitas.

“Deblocarea posturilor din sistemul sanitar va avea loc probabil în a doua jumătate a anului, după luna iulie, după ce vom şti cum se va face rectificarea bugetară. În acest moment, angajările în sistem se produc după principiul ‘pleacă un om, vine un om’. Referitor la rectificarea bugetară, am sesizat deja Ministerul Finanţelor pentru o rectificare pozitivă la Ministerul Sănătăţii. Totul depinde însă de modul cum merge economia. Datele pe care le avem până acum sunt pozitive, încurajatoare, însă trebuie să fim prudenţi şi precauţi, având în vedere declinul multora dintre economiile din zona euro”, a afirmat Eugen Nicolaescu.

În ceea ce priveşte demiterea managerilor de spitale care nu reuşesc să îmbunătăţească situaţia economică a unităţilor pe care le conduc, ministrul Eugen Nicolaescu a spus că o eventuală hotărâre în acest sens ar putea fi luată cel mai devreme la sfârşitul anului. “În cazul celor 54 de spitale care sunt considerate strategice, o eventuală demitere a unor manageri ar putea avea loc la sfârşitul anului, în lunile noiembrie-decembrie, dacă se va constata că nu au reuşit să îmbunătăţească situaţia economică a unităţilor pe care le conduc. Concret, nu vrem să mai avem spitale în care oamenii să fie obligaţi să aducă de acasă materiale sanitare uzuală, cum ar fi vata sau pansamentele, ci doar anumite antibiotice scumpe sau care se găsesc greu”, a mai spus ministrul Sănătăţii.

Eugen Nicolaescu a precizat, totodată, că în şedinţa de Guvern de miercurea viitoare va fi supus aprobării un proiect de Hotărâre referitor la rectificarea Hotărârii nr. 151/2011, privind aprobarea Planului naţional de paturi pentru perioada 2011-2013. “În urma rectificării Hotărârii nr. 151/2011, va fi suplimentat numărul de paturi la nivelul anumitor unităţi spitaliceşti din ţară, unde situaţia o impune din cauza gravităţii cazurilor care se prezintă la internare. Un exemplu în acest sens îl reprezintă Spitalul Orăşenesc Ţăndărei, judeţul Ialomiţa, unde numărul de paturi va fi suplimentat cu 70”, a subliniat Nicolaescu.

Ministrul Sănătăţii a fost informat, totodată, de către membrii Federaţiei SANITAS că în anumite spitale din ţară nu se mai acordă sporuri salariale sau tichete de masă, veniturile angajaţilor fiind drastic diminuate. “Vom discuta cu reprezentaţii Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate această problemă, în sensul demarării unei reorganizări, astfel încât banii care se irosesc acolo să vină în system”, a mai spus Eugen Nicolaescu. Acesta a ţinut să precizeze că anul 2013 este un an “de supravieţuire”, în care trebuie să “începem să facem reform”. AGERPRES