banicioiu_cravata.jpgMinistrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, s-a întâlnit joi cu reprezentanţii SANITAS pentru a stabili în comun soluţii pentru creşterea veniturilor în sistemul sanitar şi a calităţii actului medical.

„Suntem în dialog cu reprezentanţii SANITAS pentru că avem acelaşi scop comun, creşterea calităţii actului medical şi în acelaşi timp asigurarea celor mai bune condiţii pentru personalul medical. Vom lucra împreună nu doar pentru creşteri salariale, ci şi pentru dezvoltarea profesională a angajaţilor din sistem şi îmbunătăţirea managementului în spitale”, a declarat Nicolae Bănicioiu.

Discuţiile, la care au participat reprezentanţi ai Ministerului Sănătăţii, Ministerului Muncii, Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate şi ai Federaţiei SANITAS, au vizat rediscutarea şi completarea Regulamentului de sporuri şi revizuirea unor inechităţi salariale apărute în sistem din cauza creşterii salariului minim pe economie.

Potrivit comunicatului de presă, au fost abordate şi teme care ţin de reclasificarea spitalelor, managementul în spitale, implicarea sindicatelor în realizarea unui management eficient, precum şi modul în care pot fi rezolvate problemele de inechitate salarială între diferite categorii de salariaţi din sistemul medical. AGERPRES