Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, prezent la manifestările prilejuite de împlinirea a 70 ani de la înfiinţarea Spitalului „Ioan Lascăr” Comăneşti, a salutat activitatea desfăşurată în această unitate şi a subliniat importanţa personalului în buna desfăşurare a actului medical.

„Aici se întâmplă ceea ce trebuie să se întâmple în majoritatea oraşelor din România unde există unităţi medicale spitaliceşti: o casă în care pot fi trataţi în cele mai bune condiţii pacienţii. Trebuie să nu uităm că acest lucru se face împreună cu medicii, asistenţii medicali, alt personal. (…) Este foarte important ca dumneavoastră să îi integraţi în comunitate pe medicii şi asistenţii medicali care vor să profeseze în localitate”, a declarat ministrul Rafila.

„Sunt mândru că ai mei concetăţeni pot beneficia de servicii medicale la cele mai înalte standarde”, a spus profesorul doctor emerit Ioan Lascăr, originar din Comăneşti şi al cărui nume a fost dat spitalului.

În ultimii 15 ani, au fost atrase fonduri de peste 21 milioane euro pentru modernizarea şi dotarea Spitalului „Ioan Lascăr” Comăneşti.

Unitatea medicală are 120 paturi, 74 medici şi 25 cabinete medicale cu diverse specialităţi. AGERPRES