Cepoi_vasile_MARE.jpgMinisterul Sănătăţii organizează o serie de întâlniri cu managerii şi directorii economici din spitalele subordonate pentru o amplă analiză financiară, cu scopul de a afla cauza datoriilor cu care se confruntă unităţile medicale, informează joi un comunicat remis de MS.

„Vrem să identificăm cauzele dezechilibrului financiar încă existent în unele spitale. O astfel de analiză financiară ne va da posibilitatea să aflăm unde este vina pentru aceste datorii, la managementul unităţii respective sau în sistemul de finanţare a spitalului. Am cerut să ni se spună exact dacă depăşirea termenelor de plată este realizată în limita creditelor bugetare sau dacă acestea depăşesc creditele bugetare. Ne interesează dacă există depăşiri în cadrul programelor de sănătate sau dacă acestea sunt la servicii medicale. După această analiză vom stabili măsurile care se impun”, a declarat ministrul Sănătăţii, Vasile Cepoi, într-o întâlnire cu managerii şi directorii economici a unei părţi din spitalele vizate.

Între problemele identificate şi care trebuie rezolvate, demnitarul a specificat solicitarea mai multor furnizori ca termenele de plată din partea spitalelor să fie mai mici decât cele stabilite de casele de asigurări. De asemenea, există cazuri în care nu este respectată ordinea cronologică la plata facturilor, menţionează sursa citată.

Ministerul Sănătăţi pregăteşte împreună cu cel al Finanţelor Publice un ordin comun conform căruia spitalele publice vor raporta lunar la MS situaţia cu privire la execuţia bugetară de venituri şi cheltuieli, a anunţat ministrul Sănătăţii. AGERPRES