Ministerul Sanatatii a precizat, joi, printr-un comunicat, ca medicamentele contraceptive Marvelon au facut obiectul unei donatii efectuate in anul 2006 de catre organizatii partenere (UNFPA), in cadrul Programului national de sanatate a femeii si copilului.
„O parte au ramas neutilizate din cauza faptului ca, in aceeasi perioada (2006 – 2008), conducerea de atunci a MS a decis si achizitionarea unor cantitati suplimentare din acest produs”, se arata in comunicatul Ministerului Sanatatii. Reactia MS vine dupa ce deputatul PNL Diana Tusa i-a solicitat ministrului Sanatatii, Ion Bazac, sa explice motivele pentru care, in luna iulie, a fost lansata o campanie de distribuire gratuita a pastilelor contraceptive Marvelon, cu data de expirare august 2009.
„Aparitia televizata a doamnei deputat PNL in care aduce vorba despre fapte care s-au petrecut exact in timpul guvernarii Partidului Liberal este cel putin hilara. Ma asteptam ca doamna deputat, pe care nu o ingrijoreaza decat produsele anticonceptionale dintre toate problemele sistemului sanitar, sa isi intrebe colegul de partid, cel care a condus institutia exact in ultimii trei ani, care este ratiunea pentru care s-au achizitionat cantitati industriale de produse contraceptive, in conditiile in care donatia nu fusese utilizata. Mai mult, de ce ma astepta pe mine, ca, in anul 2009, sa distribui produsele contraceptive primite in anul 2006?”, a spus Ion Bazac, potrivit comunicatului de presa.
Sursa citata mentioneaza ca Ministerul Sanatatii a solicitat Directiilor de Sanatate Publica, inca din luna iunie, sa ridice stocul de anticonceptionale si sa il utilizeze doar in termenul de valabilitate, respectiv 31 august – 31 octombrie, dupa caz. In acest sens, in ordinul ministerului se specifica faptul ca „acordarea contraceptivului se realizeaza pana la epuizarea acestuia din stocurile repartizate de la nivel central, precum si in conformitate cu prevederile legale referitoare la respectarea termenelor de valabilitate ale medicamentelor”. Ministrul Sanatatii a dispus un control la Directia de Sanatate Publica Braila, care sa evidentieze modul in care au fost respectate atat dispozitiile legale, cat si cele ale ministerului in ceea ce priveste derularea „Subprogramului de crestere a accesului la servicii moderne de planificare familiala”.
br>Comunicatul de presa arata ca, in cazul in care se va constata nerespectarea prevederilor legale, directorul coordonator al DSP va fi, imediat, demis. In anul 2006, UNFPA a donat Ministerului Sanatatii Publice o cantitate de aproximativ 1.300.000 folii medicamente contraceptive, care a fost depozitata la Compania Nationala UNIFARM. Pe baza solicitarilor fiecarei Directii de Sanatate Publica, s-a realizat aprovizionarea periodica a cabinetelor de planificare familiala, a cabinetelor medicilor de familie inclusi in Programul national de sanatate a femeii si copilului, a cabinetelor de obstetrica-ginecologie din ambulatoriile de specialitate si spitale, precum si a sectiilor de ginecologie in care se efectueaza avorturi la cerere, se mai arata in comunicatul de presa.
In conformitate cu prevederile in vigoare, contraceptivele s-au acordat, fara plata, catorva categorii defavorizate: femei aflate in somaj, eleve si studente, persoane care fac parte din familii beneficiare de ajutor social, femei din mediul rural, femei care efectueaza un avort la cerere intr-o unitate sanitara publica, precum si alte persoane fara venituri, in baza unei declaratii pe proprie raspundere in acest sens. Anul acesta, in luna aprilie, Compania UNIFARM informa Ministerul Sanatatii ca, dupa distributiile facute catre Directiile de Sanatate Publica locale, in depozit se mai afla cantitatea de peste 200.000 folii de contraceptive, cu termen de valabilitate 31 august – 31 octombrie, dupa caz. In aceste conditii, Ministerul Sanatatii a modificat, cu acordul Comisiei de specialitate obstetrica – ginecologie a MS, prevederile Ordinului MS/CNAS nr. 417/431/2009 pentru aprobarea
Normelor tehnice de realizare a Programelor nationale de sanatate, astfel incat contraceptivele sa fie distribuite, gratuit, intregii populatii feminine de varsta fertila, nu numai anumitor categorii defavorizate, iar distributia sa se realizeze prin toate cabinetele medicilor de familie, nu numai prin cele incluse in program, alaturi de toate celelalte cabinete specifice, in asa fel incat de aceste contraceptive sa poata beneficia cat mai multe femei.
„Prin urmare, Ministerul Sanatatii a trimis Directiilor de Sanatate Publica locale o circulara prin care le aducea la cunostinta masurile luate, cu obligatia de a respecta prevederile legale referitoare la respectarea termenelor de valabilitate a medicamentelor”, precizeaza sursa citata.